Ofertă educațională pentru elevii seminariști

Joi, 27 noiembrie 2025, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a avut bucuria de a găzdui pe reprezentanții Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din domeniul agronomic și al științelor vieții. Întâlnirea a fost primită cu entuziasm de către elevi și profesori, care au manifestat un interes deosebit pentru prezentarea facultăților, oportunităților educaționale și perspectivelor de carieră oferite de universitate.

Atmosfera a fost una caldă și deschisă, reflectând bucuria și curiozitatea tinerilor dornici să descopere noi direcții de studiu și dezvoltare personală. Evenimentul a reprezentat un moment deosebit, în care educația liceală și învățământul universitar s-au întâlnit pentru a inspira, motiva și deschide noi orizonturi generației viitoare. Întâlnirea s-a încheiat cu un moment artistic, cadrele didactice interpretând împreună cu elevii câteva colinde.