Interviu cu Pr. Prof. Ionuț Apetrei despre efectele filmelor horror

Numele meu este Grămadă Nicușor, elev în clasa a XI-a A, iar astăzi vom afla de la Pr. Prof. Ionuț Apetrei, părintele spiritual al Seminarului din Dorohoi, efectele filmelor horror asupra noastră, a tinerilor. Acest interviu a fost realizat pentru ziarul săptămânal al Consiliul Școlar al Elevilor, nr. 16 din 8 martie 2018.  

Care sunt efectele filmelor horror asupra tinerilor?

Filmele horror, deşi sunt o pasiune pentru foarte mulţi tineri şi adolescenţi, totuşi au multe consecinţe, din păcate, negative, asupra vieţii sufleteşti şi psihice a privitorilor, pe care cei mai mulţi nu le cunosc şi nu le conştientizează.

Oare din punct de vedere psihologic, cum ne afectează?

Din punct de vedere psihologic, filmele de groază, care conțin scene de o violență maximă, afectează foarte mult simţul realităţii, raportarea persoanelor respective la lumea în care trăiesc, astfel efectul vizual al acestora rămânând în subconștientul adulților și copiilor pentru mai mult timp. De asemenea, filmele de groază pot provoca insomnii..Multe din coșmaruri apar datorită vizionării filmelor de groază. Frica este un alt efect al vizionarii acestor filme

Filmele horror ne pot afecta visele sau crearea unor fobii?

Desigur, filmele de groază pot provoca insomnii. Multe din coșmaruri apar datorită vizionarii filmelor de groază. Frica este un alt efect al vizionării acestor filme. În urma vizionarii filmelor de groază se pot dezvolta anumite fobii și pot apărea diverse traume mintale. Efectul filmelor de groază se răsfrânge și asupra comportamentului. Persoanele care privesc acest gen de film, devin mai agresive și deseori ajung să aibă impresia că singurul mod prin care își pot rezolva problemele este violența.

Dar din punct de vedere duhovnicesc?

În primul rând, persoanele care se uită la filme cu scene care promovează cultura morţii, a groazei, a fricii demonice, îşi pierd încrederea în Dumnezeu şi în purtarea Lui de grijă. În al doilea rând, perceperea vieţii şi a lumii este foarte grav denaturată. Momentele fireşti ale vieţii şi ale vârstei nu mai sunt trăite cu naturaleţe, cu entuziasmul şi bucuria specifică tinerilor, ci sunt marcate de clişee comportamentale, cu frici sau trăiri imprimate în subconşientul lor de filmele vizionate. Şi în al treilea rând, genulacesta de filme afecteazărelaţiile dintre copiii, dintre tineri, dintre oameni şi, îndrăznesc să spun, chiar relaţiile dintre copii şi părinţi. Pentru că dragostea este cea care caracterizează şi înnobilează omul, fiu al lui Dumnezeu fiind, şi nu violenţa, frica excesivă, groaza, care sunt instrumentele de lucru ale celui care urăşte iubirea şi este potrivnicul ei.