„Creangă… la el acasă”

În perioada 7-8 aprilie, la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț, s-a desfășurat Proiectul Național Educativ cu Participare Internațională „Creangă… la el acasă”, ediția a V-a.

Concursul a avut trei secțiuni:

1. Creație literară, satiră și pamflet;

2. Proiecte;

3. Interpretare dramatică.

La prima secțiune, cea de Creație literară, au fost înscrise aproximativ 300 de lucrări venite din toată țara. Elevii seminariști au obținut următoarele premii:

Adăscăliței Loredana – premiul I;

Furtună Diana – premiul I;

Hrițuleac Andrei – premiul I;

Prodan Roxana – premiul I;

Avădăni Elena-premiul al II-lea;

Muha Ecaterina-premiul al II-lea;

Catrinescu Diana – Mențiune.

La Secțiunea Proiecte, Marele Premiu a fost obținut de elevii Ștefan Ilie Marian și Gheorghiță Alexandru, care au realizat o machetă a casei lui Ion Creangă de la Humulești.

Tot la această secțiune, elevii Tudosanu Florin, Podaru Andrei și Iftime Andrei au obținut Premiul I pentru Carte tipărită – „Hărălui și mândruța lui” după Pr. Dumitru Furtună – carte de citit și colorat pentru clasa pregătitoare.

La cea de a treia secțiune, Interpretare dramatică, Trupa HARIS, coordonată de Prof. Cristina Ignat, Pr. Prof. Ionuț Crețu și Pr. Prof. Teodor Budacă, a prezentat piesa „De la Humulești la Folticeni”, piesă cu care au obținut pentru a cincea oară Trofeul Concursului.

De asemenea, membrii juriului au acordat câte o diplomă specială pentru interpretare, elevilor: Adăscăliței Loredana, Sarafim Răzvan, Hanganu Roxana și Tănăsuc Alin.

Juriul, format din prof. univ. dr. Constantin Parascan, conferențiar universitar dr. Claudia Costin, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, Lidia Richter și asistent universitar Cosmin Iațeșen, a fost obiectiv și a apreciat efortul depus de toți elevii participanți.

Această activitate a contribuit la îmbogățirea spirituală a elevilor. Ei au înțeles că Ion Creangă este una dintre cele mai pitorești figuri ale literaturii române, este cel care a lăsat o creație cu o substanță extrem de bogată.

De asemenea, acest eveniment a conturat, încă o dată, ideea că școala este cea care oferă tinerilor lumina cunoașterii, hrana necesară pentru dezvoltarea minții, pentru formarea personalității.

(Prof. Ignat Cristina, Pr. Prof. Crețu Ionuț)

One Response to “„Creangă… la el acasă””

  1. […] a fost prezentat în cadrul Concursului național „Creangă…la el acasă”, desfășurat la Tg. Neamț în luna aprilie 2014 și a fost răsplătit cu Marele Premiu la […]

Urmărește-ne pe pagina de Facebook!

Citatul zieli

Informează-te

Logo_Portal_Doxologia_MMB

Logo_Basilica

Logo_Trinitas_TV

Logo_Radio_Trinitas

Logo_Ziarul_Lumina

Filmul de prezentare al școlii noastre