Dezbatere privind consumul de droguri la Seminarul Teologic Dorohoi

Consumul de droguri şi efectele lui și pericolul pe care îl reprezintă drogurile pentru consumatori au făcut subiectul unei dezbateri pe care Consiliul Școlar al Elevilor de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob din Dorohoi a organizat-o luni, 12 iunie 2017, în Sala de Festivități a Seminarului. La dezbaterea intitulată „Drogurile – DA sau NU?” au participat elevi de la toate clasele care şi-au exprimat punctul de vedere în ceea ce priveşte pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri. Subiectul de discuție a fost unul foarte interesant pentru tinerii liceeni, dat fiind faptul că aceștia au venit pregătiți cu argumente solide în alcătuirea unei dezbateri. Unul dintre cele mai discutate argumente pro droguri a fost creșterea economiei prin legalizarea acestora, dar a fost combătut de ideea de scădere a populației. De asemenea, s-a discutat și despre efectele drogurilor în timp și anume: insomnii, pierderi în greutate sau pierderea inexplicabilă a poftei de mâncare, depresie, pierderea memoriei imediate ș.a. În cadrul dezbaterii, pe lângă faptul că elevii au aflat lucruri noi despre droguri, aceștia au trecut și de „bariera timidității” susținându-și argumentele foarte clar, șlefuindu-se astfel și respectul pe care poți să-l oferi unei persoane cu o concepție diferită. Activitatea a fost prezidată de pr. prof. Crețu Vasile Ionuț, consilierul educativ al școlii, care, la sfârșitul dezbaterii și-a exprimat și punctul său de vedere, în jurul versetului: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” I Cor. 6, 12

(Ilie-Cristian Tofan, președinte al

Consiliului Școlar al Elevilor - STLD)