Corul Haris - Proiect „Ziua Învierii și să ne luminăm popare”

Corul Haris - concert în cadrul Proiectului „Ziua Învierii și să ne Luminăm popoare".

În perioada 15-22 aprilie 2025 s-a desfășurat un turneu în Italia,  organizat de către Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, cu implicarea a doi profesori coordonatori prof. Sarafim Răzvan-Gabriel și prof. dr. Postolachi Vasile, cu sprijinul pr. prof. director Chichioacă Petru-Georgel și cu participarea directă a 8 elevi din cadrul instituției noastre.

Proiectul a fost unul de succes, corul înfrumusețând slujbele Săptămânii Pătimirilor și ale praznicului Învierii Domnului, luând parte la activități și vizite cu caracter cultural și susținând un concert în prima zi de Paște în colaborare cu parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Verona.

Concertul a cuprins cântări și lucrări psaltice și corale din repertoriul ortodox național și internațional, specifice perioadei pascale, precum și din repertoriul liturgic obișnuit.

Mulțumiri colaboratorilor, ostenitorilor și celor implicați în realizarea proiectului.