Cercul pedagogic al profesorilor de chimie din zona Dorohoi,

Luni 28 aprilie 2025 s-a desfășurat activitatea din cadrul cercului pedagogic al profesorilor de chimie din zona Dorohoi, gazda acestei activități fiind Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi.

La activitate au participat profesorii de chimie din școlile dorohoiene și împrejurimi, coordonați de doamna responsabil de Cerc Pedagogic, profesor Mariana Sandu.

Tema acestei activități a fost „Disciplina chimie - modul de a dezvolta spiritul de investigație științifică și de a face cunoscut rolul chimiei în societate”, prezentată de către d-na prof. Corduneanu Carmen.

Activitatea a început cu un moment omagial închinat sărbătorilor pascale la care au participat un grup de elevi din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, coordonați de prof. Sarafim Răzvan și de prof. Postolache Vasile, continuând cu prezentarea materialului despre tema acestei întâlniri metodice, în care elevii și-au prezentat proiectele științifice cu tema „Rolul chimiei în societate”, plecând de la întrebări de tipul: „Ce este chimia?” „De ce este importantă în viața noastră de zi cu zi?” „Cum ne ajută să gândim ca niște oameni de știință?”

De asemenea s-au prezentat răspunsurile acestora. Legat de rolul chimiei în societatea au fost trecute mai multe aplicații: tehnologie și inovație, industrie alimentară, sănătate, protecția mediului, concluziile fiind: chimia este o știință esențială pentru înțelegerea lumii, dezvoltarea curiozității, ne oferă instrumente de investigare și are un rol esențial în toate domeniile societății moderne.

Au mai fost întrebări de tipul „Cum ar arăta lumea fără chimie?” „Fără tratamente medicale?”„Fără produse de curățenie?”„Fără cunoștințe despre ce mâncăm sau respirăm?”

În cadrul activității au fost prezentate imagini și filme video din cadrul activităților desfășurate la clase.

Continuând programul activităților acestei întâlniri am avut onoarea să fim alături de domnul Conf. Univ. Dr. Alin-Constantin DÎRȚU,  Decan al Facultății de Chimie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din  Iași, care a prezentat informații și noutăți la disciplina chimie. Se aduc precizări legate de cursurile de chimie din cadrul facultății, cât și de studiile de master care se pot face în anul 2025, prezentându-se importanța specializării „chimie medicală” și „chimie alimentară” care este singura din țară.

Prezentarea referatului de către prof. Cazacu Angelica cu titlul „Asigurarea caracterului practic aplicativ al chimiei în activitățile de predare – învățare – evaluare prin realizarea de ateliere de lucru” a susținut tema acestei întâlniri metodice.

Activitatea s-a încheiat în urma discuțiilor și aprecierilor asupra activității metodice susținute de  doamna profesor Carmen Corduneanu.

Mulțumim părintelui director preot prof. Chichioacă Petru Georgel pentru susținerea și sprijinul acordat în realizarea acestei activități metodice.

                                                                                     Prof. Carmen CORDUNEANU