„Mărțișor Dorohoian”- ediție aniversară

Între 29 februarie-1 martie 2024 municipiul Dorohoi a fost gazda celei de-a 40-a ediții a Festivalului Național de Muzică „Mărțișor Dorohoian”.

În concurs, pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi au urcat tineri talentați din România și Republica Moldova.

Dorohoiul a fost reprezentat de două eleve talentate ale Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi: Grigore Anisia Maria (clasa a XII-a B), care a interpretat melodia „De-ar fi să vii”, din repertoriul regretatei artiste Mihaela Runceanu și Ropotă Bianca (clasa a XII-a B), cu melodia „Iartă”, din repertoriul aceleeași artiste.

,,A fost prima oară când am participat la un astfel de concurs, dar a fost minunat. Mi-a făcut plăcere să interacționez cu ceilalți concurenți și chiar am reușit să leg prietenii. Consider că acest festival m-a ajutat să cred mai mult în mine și să particip la mai multe concursuri de acest fel” (Grigore Anisia Maria)

"A fost o experiență frumoasă, au fost concurenți foarte buni, iar fiind un nivel foarte ridicat, mă ambiționează să perseverez mai mult, chiar dacă eu practic și studiez doar de 2 ani muzică în comparație cu ceilalți concurenți care practică și studiază de foarte mult timp. Sperăm să fie cat mai multe ediții la acest festival pentru a promova tinerii talentați. Mulțumim pentru șansa oferită și felicităm organizatorii pentru reușita acestei ediții aniversare"(Bianca Ropotă)

„De la profesorii mei am învățat multe, de la colegi și mai multe și de la elevi încă și mai multe, spunea un proverb hinduist. În asentiment cu acest proverb și eu ca profesor îndrumător, am aceleași sentimente de bucurie. Suntem onorați de curajul și îndrăzneala elevelor noastre de a participa la un astfel de festival- concurs cu renume național. Bucuria este cu atât mai mare și prin faptul că fetele, fiind la un profil bilingv, au avut curajul să concureze cu elevi specializați în domeniul muzical. Suntem mândri de ele și vom încuraja mereu pe tinerii elevi să participe la diverse festivaluri și concursuri, pentru a crește și a se dezvolta frumos.” (Răzvan-Gabriel Sarafim, profesor de muzică la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Ioan Iacob” și coordonator al celor două eleve)

Participanții au avut privilegiul de a asculta, vedea și interacționa cu personalități cunoscute, precum Gabriel Dorobanțu, Mădălina Omania - fostă concurentă la Vocea României (membră a juriului) și Trupa Bere Gratis. De asemenea, festivalul a fost prezentat de actorul Vlad Baba și de cunoscutul prezentator de televiziune Dan Negru.