Consiliul Școlar al Elevilor

Consiliul Elevilor, reprezintă o formă de organizare asociativă a elevilor cu un rol important în  democratizarea şcolii şi a relaţiilor profesor-elev. Prin intermediul acestui organism, elevii îşi pot alege reprezentanţii, pot formula puncte de vedere şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

Consiliul Elevilor:

  • reprezintă interesele elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi privat din România la nivel şcolar, local, judeţean şi naţional;
  • este structură consultativă, partener al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
  • este organizat şi funcţionează conform Regulamentului – cadru aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 4247 din data de 21.06.2010.

Prin intermediul Consiliului Elevilor, singura structură condusă şi organizată  de elevi, pentru elevi, aceştia pot contribui la îmbunătăţirea societăţii din care fac parte, fie că îşi reprezintă un coleg în faţa profesorilor, fie că organizează activităţi extraşcolare: training-uri, concursuri, acţiuni caritabile, etc..

ROLUL CONSILIULUI ELEVILOR ÎN VIAŢA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE

  1. reprezentarea elevilor în structurile de conducere ale şcolii (reprezentativitate): consiliul reprezintă legătura dintre conducerea şcolii, cadrele didactice şi elevi, facilitând comunicarea  interpersonală profesori-elevi, susţinând interesele elevilor,   organizând proiecte cu şi pentru elevi, diseminând informaţii despre evenimente şi oportunităţi, receptând feedbackul din partea elevilor.
  2. implicarea activă în propunerea, elaborarea şi implementarea unor programe, proiecte, actiuni, evenimente pentru elevi (organizare)- evenimentele şi acţiunile consiliului răspund nevoilor elevilor, completează cunoştinţele elevilor în domenii care nu sunt prevăzute în curriculum,  informează grupul ţintă în legătură cu oportunităţi profesionale, evenimente competitive etc. În acelaşi timp, consiliul are responsabilitatea de a oferi o alternativă la divertismentul negativ în forma activităţilor de grup.