Excursia Seminarului la Vatra Dornei

La Muzeul de Istorie din Botoșani este expusă o fotografie, ce stă mărturie activităţilor culturale desfășurate de seminariștii dorohoieni. Fotograful a imortalizat „Excursia Seminarului Dorohoi la Vatra Dornei – 1927”. Privind-o, te impresionează plăcut faptul că seminariștii sunt îmbrăcați în costume naționale, chiar și profesoara de lângă preotul Furtună având costum național.

Unul dintre elevii, care au mers în această excursie, descrie într-un articol că absolvenţii primei serii, cu profesorii lor, alături de corul Seminarului nostru şi, sub conducerea părintelui director Dumitru Furtună şi a domnului Gh. Gh. Burghele, preşedintele comitetului şcolar, au făcut o însemnată excursie în Bucovina în zilele de 8 -14 septembrie a.c.

„Nerăbdarea şi curiozitatea de a vedea cât mai curând acea „dulce Bucovină…” ne dă zor să pornim cât mai curând la drum. Gândul că vom călca câtva timp acest minunat pământ, că ne vom bucura admirând frumoasele privelişti, ne face şi mai nerăbdători.

Excursia începe în ziua de 8 septembrie dimineaţa.

Trecuţi pe pământul Bucovinei, ochii noştri lucrează stăruitori, cercetând fiecare izbăvitor bolovan al drumului şi apucă lacomi câte ceva din panorama munţilor care trec prea repede pe dinaintea ochilor.

Pe înserate ajungem la Vatra Dornei.

Vizităm izvoarele de apă minerală şi băile de sub conducerea fondului religionar. Frumoasele împrejurimi cu munţii: Runcul, Barnărelul, Ouşorul, Mestecănişul, impresionează. Tot aşa apa Dornei şi poziţiile minunate de la Iacobeni şi de pe parcursul drumului.

În acest timp vizitează aceste locuri şi IPS Nectarie, Mitropolitul Bucovinei, căruia ne prezentăm în semn de omagiu şi legătura sufletească cu Bucovina.

Are loc recepţia în onoarea domnului I. Brătescu – Voineşti, membru al Academiei Române, aflat între vizitatori, care dă o deosebită atenţie corului Seminarului, când participă dornenii şi doamna Anghel, profesoara de muzică de la Conservatorul din Bucureşti, care felicită călduros pe seminarişti pentru felul artistic cum au cântat.

Urmează vizitarea lăptăriei cooperative, proprietatea şi sub conducerea domnului primar Forfota ceia ce a interesat foarte mult pe seminarişti.

În ziua de 10 septembrie, vizităm Dorna Cândrenilor. Această localitate nu este altceva decât un sat, însă locuinţele, poziţiunile, te uimeau. Admirabilile gospodării ţărăneşti îţi inspiră nădejdi mari la poporul nostru din Bucovina.

Aici, în Dorna Cândreni, a avut loc în sala de lectură, o producţie a elevilor seminarişti, unde vorbeşte întâi Părintele Econom Furtună Dumitru, apoi domnul preşedinte al comitetului şcolar Gh. Gh. Burghele şi în urmă părintele paroh I. Popescu, care salută cu drag pe pionerii culturii şi arată că datoria noastră de astăzi este ca să tindem la o consolidare culturală şi la un curent de înfrăţire, căci numai aşa vom cunoaşte aceleaşi gânduri şi acelaşi scop: CULTURA.

Vizităm apoi biserica satului, unde seminariştii dau un concert religios în fața sătenilor.

Admirăm Ouşorul pleşuv care adăposteşte acest ţinut ca într-o cetate, frumoasele costume naţionale ale poporului care ne-a ieşit în cale la venirea noastră.

De aici s-a telegrafiat domnului Ministru I. Nistor în semn de dragoste şi legătură culturală a Seminarului nostru cu Bucovina.

În ziua de 11 septembrie pornim spre Cacica, unde, în gară, are loc o producţie a Seminarului în faţa unei mulţimi de săteni, cărora le vorbeşte domnul Emil Dobru, Directorul Şcolii Comerciale şi Părintele Director Dumitru Furtună.

După vizitarea salinelor de la Cacica, în ziua de 12 septembrie, mergem la satul Arborea, unde în Biserică găsim peste opt sute de săteni. În strană cântau elevii seminarişti, iar domnul Gh. Gh. Burghele vorbeşte de idealul cultural ce îl urmărim cu toţii, să stabilim mai trainice legături cu bucovinenii.

A doua zi, în istorica biserică a lui Luca Arbore din 1502, corul nostru a executat imnuri religioase, unde participă mult popor, preoţii parohi, domnul Primar Grecu, membrii Societăţii „Trezzia” şi membrii Societăţii „Arcăşia Luca Arbore” care este cam rău întreţinută.

Ne pornim spre Burdujeni în seara zilei de 13 septembrie pentru a pleca la Dorohoi.

Vizităm fosta mănăstire a teodorenilor, care este lângă Târgul Burdujeni de astăzi, fondată de Postelnicul Teodor Movilă, cu un mare trecut, însă actualmente în stare de neîngrijire şi părăsire.

P.C. sa părintele Director şi domnul Emil Dobru dau cuvenitele lămuriri privitoare la acest însemnat monument istoric. Corul cantă imne religioase iar la final veşnica pomenire pentru marii fraţi Scribănesti care ocupă locul cel mai însemnat împreună cu episcopul Melchisedec, discipolul lor, între ierarhii Bisericii Române din secolul al XIX-lea.

Impresionaţi adânc de această solemnitate, seminariştilor le-a rămas o pioasă amintire despre acest sfânt locaş, care, aflat la marginea târgului este într-o stare care lasă atâta de dorit. Amintirea marelui cronicar Miron Costin şi a acestor mari ierarhi Neofit şi Filaret Scriban, care sunt îngropaţi aici, ar trebui să se manifeste cel puţin printr-o mai mare îngrijire şi o restaurare. Zidurile care dăinuiesc de aproape patru secole sunt ameninţate, tot aşa şi clopotniţa care în partea de răsărit are stema ţării.

Timpul scurt nu ne îngăduie să mai mergem în alte părţi ci ne reîntoarcem la Dorohoi, cu icoana celor văzute și cu învățăturile căpătate adânc întipărite în sufletele noastre.”