„Bomba” Ministerială

Cu toate aceste realizări pe plan profesional, cu bogate acțiuni culturale, în 1931, Ministerul Instrucțiunii Publice a hotărât să desființeze Seminarul dorohoian, elevii urmând a fi repartizați la alte seminarii din țară.

În presa vremii găsim câteva referiri cu privire la această „lovitură” de grație: „în sfârşit „economia” a ajuns şi la Dorohoi. Seminarul Teologic „Mitropolitul Pimen”, se desființează complet, pe ziua de 1 ianuarie 1931.

Până în prezent,de când au venit „ai noştrii”, se desfințează un al doilea templu de cultură în judeţul nostru.

Halal de marfă, dar păcat de nepricepuţii ce ne guvernează.

Cerem stăruitor d-lui director Econ. Dr. Furtună să intervie pe toate căile pentru a se opri la timp ultimă lovitură dată judeţului nostru”. 

Într-un alt articol se relatează: „aflăm cu destulă părere de rău, despre ordinul sosit cu privire la desființarea Seminarului Pimen Mitropolitul.

Această școală, pusă aici la Dorohoi cu scopul de a ne ocroti și lumina tineretul celor trei provincii unite: Moldova, Basarabia și Bucovina, pregătind astfel cu un ceas mai devreme asimilarea noastră sufletească, a dispărut.

Instituția la înființarea căreia s-a cheltuit atâta ban și atâta energie, nu se va număra pe viitor printre focarele de lumină, căci printr-o simplă trăsătură de condei, fără de nici un aviz și fără de nici o anchetă cu caracter cultural și din care s-ar fi desprins nevoia de a mai fi existat ori nu, această instituție a dispărut.

Felul după cum s-a procedat cu desființarea acestei școli, îți dă impresia mai mult că s-ar fi voit să se pedepsească un om, decât să se suprime din motive bugetare sau de netrebuință, o școală ca aceasta. Căci nu se poate explica, cum de n-au tras greu în cumpănă contra desființării, atâtea motive la timp arătate și acolo în Parlament de către d-l profesor Petrovici de la Iași, când a vorbit contra desființării școlilor în general, precum și aici la Dorohoi de către toată preoțimea adunată în congres, de protestul părinților și de dorința profesorilor?

Tocmai acest lucru ne îndreptățește a crede că s-a ucis Instituția ca o răzbunare contra unui om și fiind fără obiect, Seminarul va fi redeschis la momentul oportun. Profesorii au primit deja ordin să plece la București, acum înainte de sărbători, pentru a-și alege locuri în învățământ.

Copiii vor fi repartizați pe clase la Seminariile din Iași, Roman, Huși și București, iar părinții, părinții săracii, care au rupt de la gură și au ajutat la înființarea și menținerea acestei școli, cu multe nevoi de început de funcționare, părinții vor căuta după sărbători și în sărăcia aceasta, parale proaspete, pentru noi taxe, cărți și transportul lor și al elevilor la Seminariile unde aceștia vor fi repartizați.

Este omenește acest lucru?”

Părintele Dumitru Furtună într-o scrisoare publică zicea așa: „adevărul asupra desființării unor seminarii este că s-a procedat în necunoştinţă de cauză: aproape o mie de elevi rămân pe drumuri, în toiul iernii. Am văzut părinţi plângând şi blestemând. S-a procedat fără nici un criteriu. Se menţine câte un seminariu la eparhiile mici de 2 judeţe, şi în mijlocul populaţiei româneşti compacte ca la Muscel sau ca la Argeş; se lasă 4 seminarii la eparhia Ungrovlahiei, eparhia Iașilor cu 5 judeţe mari, deabia rămâne cu un seminar, care va trebui să servească şi cele 5 judeţe ale Bucovinei, cum şi cele 2 judeţe ale Eparhiei Bălţilor. Nordul Moldovei deci, absolut înstrăinat şi periclitat de secte, unde dispar obiceiurile strămoşeşti şi portul – este lăsat descoperit, desfiinţându-se Seminariile din Bălți şi Dorohoi; se menţine Buzăul, pentru că s-a găsit intervenţia imediată a d-lui Pompiliu Ioanițescu; se menţine Constanța care nu şi-a putut agonisi decât permisiunea de a sta într-o cazarmă – și se desfiinţează Dorohoiul, în punctul cel mai primejduit, acolo unde conştiinţa ortodoxă muribundă a înălţat cu sacrificii supra-umane un palat modern, cu o zestre de 20 milioane lei.

Văzând cu ochii realitatea, acel inspector a luat cunoștință că părinţii s-au obligat să susţină ei, prin Comitetul Şcolar, Seminarul până la 1 septembrie, iar profesorii titulari s-au oferit în schimbul unei infime sume de la Comitet, să predea până la finele anului.

Seminariştii de la Bălți şi Dorohoi (416 la număr) urmează să fie repartizaţi la Seminariile Roman, Iaşi, Chişinău şi Ismail.

De la Dorohoi, la Ismail, sărmanii părinţi! La Chişinău, câţi vor fi primiţi? La Roman vor fi tixiți 110 elevi (notaţi: 110 elevi) într-o sală de spectacole. Paturi prin loje şi staluri. Adevărat spectacol!”

Ar reveni pentru Iaşi, cam 100 elevi… cine cunoaşte realitatea, cine ştie puţină istorie din vremi cu totul apropiate de noi, cine mai cu seamă a scăpat de acolo de la „Veniamin” neatins la plămâni să poftească acum şi să îndese şi această sută de candidaţi la tuberculoză în vechiul local. Păcatele noastre! Să nu uităm că un singur elev dacă ai fi vrut să-l plasezi la Roman sau la Iaşi astă toamnă, toată opunerea o aveai de la medicul respectiv în interesul cubajului școalei… Acuma? O sută de copii vor da piept cu microbii – şi poate, tot cu vre-un aviz oficial. Prima parte am analizat-o: adică atunci când s-a procedat la „desfiinţare”, n-am studiat chestiunea.

A doua parte, după noi, este următoarea: Seminariile sacrificate (Craiova, Câmpulung, Bălți şi Dorohoiul) să fie cercetate la faţa locului şi dacă au local, pot suporta cheltuelile necesare până la 1 septembrie, aşa fel ca pe stat să nu-l coste nici un ban – să se revină.

Dacă se menţine Constanța, de frică nu știu cărei promisiuni din partea bulgarilor c-ar vrea să facă un seminar de al lor… să nu se lase descoperit Nordul Moldovei, Bucovina şi Basarabia de Nord – unde o atare școală bisericească este o icoană religioasă pe care nu e bine să o aruncăm afară din casă… mai ales că ne obligăm a nu-l costa nimic pe stat, nici o leţcaie. Studiaţi domnilor, chestiunea şi reduceţi cursul inferior de la 16 Seminarii – adică circa 40 de clase – mai reduceţi 30% din burse de la toate seminariile, conform vremurilor grele – și veţi obţine o economie enormă pentru stat, iar nu una ridicolă, cum o obţineţi azi cu desfiinţarea a 4 Seminarii… Lăsaţi măcar cursul superior la Dorohoiu, nici o cheltuială nu revine pentru stat; ba dacă veţi judeca bine – ar fi nimerit să se trimeată aici şi elevi de la Seminarii fără local, căci avem un palat mare şi un parc splendid, de au să se sperie lichidatorii!

Posturi de Comandă ale Bisericii, străji şi cetăţi naţionale, Seminariile trebuiesc menţinute. Trebuieşte micşorat efectivul, prin desfiinţare de clase inferioare în actualul buget, la 1 septembrie; bursele trebuiesc împuţinate. Cu acest chip, numărul de seminarişti va evita orice pletoră; cei cari vor fi, vor pleca sănătoşi dintre zidurile școlii.

Adevărul acesta este, şi nu ne îndoim că va triumfa”.