Simpozion dedicat Anului Centenar al Marii Uniri la Seminarul Teologic Dorohoi

Marți, 30 octombrie 2018, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Ioan Iacob”, s-a desfășurat Simpozionul „Biserica și Armata în realizarea Marii Uniri-Aspecte și personalități moldave și din zona Dorohoiului”.

Evenimentul a fost organizat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Ioan Iacob”, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale - care a acordat și un grant financiar, Primăria Municipiului Dorohoi, Casa de Cultură a Municipiului Dorohoi, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi și Asociația „Cultul Eroilor”.

Lucrările primei sesiuni a Simpozionului au început la orele 10.00 cu intonarea Imnului de Stat, după care a luat cuvântul domnul ing. Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. Domnia sa a făcut referiri la importanța Simpozionului precum și a momentului aniversar:

„Biserica și Armata au conferit poporului român credință, putere, tărie, statornicie, consistență. Chiar dacă nu am avut totdeauna o Țară, am avut întotdeauna Români. Avem o istorie frumoasă și grea, iar idealul unității este și de acum încolo șansa rezistenței  în  istorie. Dorohoiul  este un loc unde istoria și tradițiile nu se  discută ci se trăiesc.”

A urmat alocuțiunea domnului col.(r) dr. Sergiu Balanovici de la Muzeul de Istorie al județului Botoșani, intitulată „Aspecte din viața Armatei”:

„Preoți cu crucea-n frunte, Căci oastea e creștină... – unde putea răsuna mai frumos acest vers, decât într-o școală teologică? Situația grea din 1914 – România se afla între Puterile Centrale și Antanta. În ambele părți aveam revendicări teritoriale. Am abordat pentru moment neutralitatea. 14/27.08.1914 am intrat în război alături de Rusia, împotriva Austriei (pomenită singură, deoarece dualitatea cu Ungaria a durat puțin). În fața celor trei coloane străine care înaintau spre București, nu s-a putut face nimic, așa încât în 30.11.1914,  Bucureștiul este ocupat.  Iașul devine de drept Capitala României(…) În vara lui 1916 Armata refăcută și înzestrată sub atenta îndrumare a generalului Berthelot, reușește victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care însă nu vor putea fi valorificate din cauza Revoluției bolșevice. Rezultă Pacea de la București, armistițiul cu Marile Puteri cu urmări dure pentru români. Apoi domnia sa a amintit de generalii Gheorghe Avramescu – născut în județul Botoșani și Nicolae Samsonovici, născut la Dorohoi, Șef de Stat Major, ministru de Război(...)”

Apoi a făcut referiri la campaniile Armatei Române din 1919 ș.a. În toată alocuțiunea domniei sale s-a făcut simțită formația de cadru al Armatei Române, în cuvinte  vibrând patriotismul și onoarea.

A urmat la cuvânt doamna profesor Livia Ciupercă din Iași – scriitor, istoric literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care a prezentat câteva informații despre preotul  Nicolae Hodoroabă:

„Este emoționant să vorbim despre primul Război Mondial. Vom reface momentele de mare durere, dar și de mare bucurie. Un fiu al județului Dorohoi este părintele Nicolae Hodoroabă, care a activat la Buhăceni, Pugheni, Ibăneștii Botoșaniului apoi în Iași la 2 parohii. A mers pe teren și a luat pulsul printre românii soldați în armata Austro-Ungară. Părintele Hodoroabă a a avut lucrări teologice, dar și lucrări dedicate Armatei Române(...) Războiul a fost în primul rând o mare jertfă de sânge. Avem cu toții o sfântă datorie: să facem ceva individual pentru semeni, pentru credință, pentru Neamul nostru.”

Dl. Prof. Dr. Vasile Adăscăliței, în cuvântul intitulat „Participarea și sacrificiul dorohoienilor din Regimentul 69 Infanterie și Regimentul Dragoș 29 Infanterie - Orașul Dorohoi în perioada 1916-1919”a făcut o trecere în revistă a istoriei  ținutului Dorohoiului începând cu hrisoavele domnului Alexandru cel Bun referitoare la vama din Dorohoi. Referindu-se la situația din Primul Război dl. profesor a amintit că

„anul 1918 a fost un an fantastic, sacru, providențial. Mișcările pe plan european au favorizat și schimbările pe plan intern. (…) Dorohoiul atunci era supra-populat din cauza refugiaților-816 la număr- veniți mai ales din orașe. Apoi erau și prizonierii ținuți aici. Civilii au suferit mari privațiuni în privința alimentelor pentru a putea susține toată suflarea. În școli, în prefectură au fost organizate spitale de campanie. Jertfa umană a Dorohoiului a fost de 6412 soldați. Am avut Regimentul 69 Infanterie și Regimentul 29 Dragoș- Infanterie(...)Preoții au fost cei care au sacralizat ziua de 1 Decembrie 1918.”

Dl. Prof. Ilarion Mandachi -  a prezentat o serie de aspecte moldave ale Marii Uniri, făcând cîteva referiri la alocuțiunile ante-vorbitorilor, relatând alte amănunte privind starea Dorohoiului în timpul primului Război Mondial și a Marii Uniri.

În încheierea primei părți, corul psaltic „AGNUS”, al Seminarului dorohoian, coordonat de pr. Prof. Smeu Andrei-Paul a intonat un colaj de cântece patriotice, secondat de membrii cenaclului „HARIS”, coordonat de d-na prof. Cristina-Ionela Ignat, care au prezentat poezii compoziție proprie, dedicate Centenarului Marii Uniri. Apoi, 5 elevi ai grupului „Symbol”  coordonat de  pr. Ionuț Crețu, consilier educativ al Seminarului, au interpretat melodia, „Copacul”.

Cea de-a doua sesiune a început cu o slujbă de pomenire săvârșită în paraclisul cu hramul  „Sf. Ioan Iacob” al Seminarului dorohoian, după care elevul Dan-Dumitru Zăhărescu, din anul IV-Teologie Pastorală a făcut deschiderea expoziției de documente/fotografii/albume fotografice „Făuritorii nevăzuți ai Marii Uniri”. Alcătuirea expoziției a fost posibilă cu ajutorul substanțial al Direcției Județene a Arhivelor Statului din Iași și a Bibliotecii ”Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Apoi participanții la Simpozion  au vizitat expoziția  de pictură „Focul viu”, alcătuită din lucrările elevei Maria Alexandra Ursache din anul I - clasa de Filologie bilingv română-engleză a Seminarului dorohoian, care a explicat ideea de la care a pornit în alcătuirea acestei expoziții,  având ca centru un trio alcătuit din Harta României Mari, Portretul poetului Mihai Eminescu și cel a Reginei Maria.

Dl. Prof. Dănuț Huțu - directorul Direcției Județene de Cultură a prezentat referatul „Războiul și Unirea- jertfa Neamului făcând o rememorare a evenimentelor din satele românești din vremea războiului, arătând că

„în fiecare sat există un monument sau o cruce închinate eroilor din Război și Unire, care arată contribuția fiecărei palme de pământ românesc la realizarea marelui deziderat(…) Conștientizarea Marii Uniri este fundamentală pentru noi cei de astăzi și constituie o adevărată lecție de patriotism și diplomație. Greul trebuie să ne unească, nu să ne despartă(…) A fost o jertfă a Neamului cu sute de mii de oameni uciși, cu sate distruse. Deși Stat învingător oficial, România nu a fost primită la masa tratativelor pentru a beneficia de despăgubiri de război.”

Eleva Loredana Agafiței de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, coordonată de dna profesor Tania Amarinei, a prezentat un referat referitor la regimentele de infanterie din Dorohoi.

Dna. Anamaria Dorohoncianu, profesor de Istorie la Seminar, a prezentat un material intitulat „Ierarhi și slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române- susținători ai Marii Uniri”, referitor la starea generală a Moldovei în cele două evenimente majore, prezentând personalități bisericești din Dorohoi, care au făcut  cinste prin implicarea și devotamentul lor: pr. Constantin Ciocoiu, pr. Nicolae Hodoroabă, pr. Dumitru Furtună ș.a.

Dl. colonel(r) Doru Pogoreanu, fost comandant al Unității militare din Dorohoi în care a activat cândva Regimentul 29 Dragoș- Infanterie Dorohoi a prezentat cu ajutorul hărților, situația fiecărui stat participant la Primul Război Mondial, numărul de soldați, tacticile folosite, starea Armatei Române înainte și după venirea generalului Berthelot cu întregul corp de ofițeri francezi, dotarea făcută de aceștia pentru soldații români cu tehnică modernă de război- armament greu, artilerie, aviație etc. Ca un bun strateg, a condus sala în starea emoțională a evenimentelor de atunci. A prezentat imagini de pe fronturile de la Mărăști, Mărășești. A descris condițiile vitrege ale cadeților din   cadrul  școlii militare din Dorohoi din 1915-1916. Apoi a prezentat imagini recente cu evenimentele de la Sibiu, cu reconstituirea în ambientul de epocă a situației Armatei Române, cu generali din forțele NATO care au sădit stejari pe frontul de la Mărăști în cadrul evenimentelor de rememorare a acțiunilor militare de atunci și impresiile culese pe viu de la aceștia.

Părintele Marius Onofrei, de la parohia Strahova, comuna Șendriceni, absolvent al Seminarului din Dorohoi, fascinat de Istorie, a prezentat referatul  „Chipuri de ierarhi și preoți în Război și Unire”, amintind de ierarhii care au fost episcopi ai Armatei, de preoții militari și de suportul acordat de preoții din parohii, dar și monahii și monahiile din mănăstiri, dintre care mulți au activat ca asistenți medicali.  O imagine aparte ocupă personalitatea Mitropolitului Pimen Georgescu, cunoscut ca „mitropolitul Războiului și al Unirii”, al cărui nume a fost dat Seminarului de la Dorohoi dintre anii 1923-1933 de părintele Dumitru Furtună.

Cea de-a doua sesiune s-a încheiat cu câteva concluzii pe marginea referatelor și a întregii zile. Seminarul înființat în anul 1923 de părintele Dumitru Furtună ca ”Școală de la răscruci” a școlarizat foarte mulți orfani de război din Bucovina de Nord, Basarabia și Moldova. Și astăzi Seminarul din Dorohoi susține pentru studii copii cu stare materială precară în familii, prin acordarea de burse și alte stimulente financiare, rechizite, uniforme, excursii și tabere gratuite, etc.

Ziua s-a încheiat cu satisfacția derulării unui eveniment de anvergură în municipiul Dorohoi, gazdă fiind Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, participanții apreciind unanim calitatea referenților și a materialelor prezentate.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Pr. Prof. Constantin Muha)