Sfântul Ioan Iacob

Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a văzut lumina zilei în pământul binecuvântat al Moldovei la 23 August 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, judeţul Botoşani, din binecredincioşii părinţi Maxim şi Ecaterina, lucrători ai gliei străbune, plini de credinţă, cu viaţă curată şi temători de Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.

După moartea timpurie a mamei sale, petrecuta la numai sase luni de la naştere şi apoi moartea tatălui sau, căzut erou pe front, în războiul din 1917-1918 pentru întregirea neamului şi pentru apărarea patriei, pruncul a fost luat în grija bunicii sale.
Bunica lui, Maria, văduva de mai mulţi ani, renunţa la dorinţa sa mai veche de a intra în rândul monahiilor şi se dedica creşterii şi educării nepotului. Ea l-a deprins cu rugăciunea către Dumnezeu. Tatăl orfanilor, i-a imprimat adevărata evlavie creştina, i-a insuflat dragostea de cele sfinte şi respectul fata de oameni.

Pe când avea numai 11 ani, pierde şi dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele veşnice. Ea a rămas în memoria lui chip sfânt, pe care nu a uitat-o niciodată. Aceasta se vede în duioasa poezie „Dorul Bunicii”, în care face analogie cu pilda unor sfinte femei, precum: Antuza, Macrina sau Nona. În aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii în formarea religioasa şi morala a Sfântului. Cuviosul Ioan a urmat şcoala primara în satul natal, după care a absolvit gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” din Lipcani (jud. Hotin) trecând bacalaureatul în 1932, cu rezultate foarte bune. În timpul scolii nu i-au lipsit cartea de căpătâi Sfânta Scriptura, Vieţile Sfinţilor şi alte cărţi de zidire sufleteasca.

La vârsta de 20 de ani, simţind chemarea dumnezeiasca şi ca urmare a formarii sale duhovniceşti îşi îndreaptă paşii spre mănăstire Neamţ, în ziua praznicului de la 15 august, închinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rânduit ca cererea sa de închinoviere în mănăstire să fie primita de stareţul de atunci, viitorul Patriarh al României, Nicodim.

L-a atras spre aceasta viată, cum singur mărturiseşte mai târziu, „frumuseţea slujbelor, mai ales cele de noapte, blândeţea călugărilor, iscusinţa duhovnicilor, liniştea munţilor şi darul Sfântului Duh”. Descoperă acum scrierile Sfinţilor Părinţi şi alte scrieri sfinte pe care le citeşte cu multa stăruinţa. Aici, la Neamţ, a primit chipul îngeresc al călugăriei la data de 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns în monahism de câtre stareţul Vasile Moglan, viitor episcop.

Citirea Patericului trezeşte în el o dorinţă mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. În anul 1936, după post şi rugăciune, mărturisindu-se şi împărtăşindu-se, a plecat spre Ţara Sfântă. Cu evlavie calcă pe urmele Mântuitorului, închinându-se la Sfintele Locuri din Ierusalim, Betleem, Hebron şi altele, după care cuviosul Ioan vieţuieşte mai întâi într-o peşteră din pustia Iordanului.
După doi ani de pustnicie, se închinoviază la mănăstirea Sfântul Sava, străveche şi vestită aşezare monahala ortodoxa, unde se nevoieşte opt ani. Având oarecare cunoştinţe medicale, se îngrijeşte de bolnavi, fiind socotit „doctorul mănăstirii”, îndeplinind şi alte ascultări. Cerceta biblioteca mănăstirii, traducând în româneşte lucrări care i se păreau pagini folositoare şi ziditoare de suflet. Iubea şi se nevoia în privegheri de toată noaptea, fiind cunoscut şi apreciat pentru viaţa sa aspră de post şi rugăciune, de paza a gândurilor.

În anul 1945, este prohorisit schimnic de către Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi egumen la Schitul românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, din Valea Iordanului, a fost hirotonit preot în anul 1947, în Biserica Sfântului Mormânt. A stăreţit cu multa evlavie, ca egumen, la acest schit, până în anul 1952, înzestrând aşezământul cu multe chilii pentru vieţuitorii schitului şi pentru pelerini. Mulţi dreptcredincioşi români sau de alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau şi căutau cuvânt de alinare duhovnicească la Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul.

Lângă Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfântului, fiind inspirat de frumuseţea firii înconjurătoare, poeziile sale fiind în acelaşi timp rugăciune şi cântare duhovnicească.

Din dorinţa după o viaţă mai aspră şi căutând calea desăvârşirii, se închinoviază în mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, situată pe râul Cherit, locuri unde se nevoise şi Sfântul Prooroc Ilie, în vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai vieţii sale în cea mai severa schimnicie, găsindu-şi adăpost în peştera „Sfânta Ana”, care se află nu departe de mănăstire. Petrecea aici în post şi rugăciune, răbdând frigul, foamea şi setea, arşiţa şi lipsurile de tot felul şi multe ispite. Mânca o singura data pe zi şi se mulţumea cu 3-4 ore de somn. Săvârşea pravila călugărească în paraclisul peşterii, iar în sărbători slujea la biserica mănăstirii.

În scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arăta frumuseţea tainica a locurilor şi a peşterii, aureolate de măreţia sfinţilor sihaştri, care, veacuri de-a rândul şi-au dobândit aici desăvârşirea. În sufletul sau vibra armonios întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se restaura pacea edenica între el şi celelalte făpturi. Aşa se explica Faptul că la moartea sa mulţime de păsări s-au adunat în jurul peşterii, arătând prin aceasta legătura sfântului cu natura înconjurătoare.

Cu darul lui Dumnezeu şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul vieţii pământeşti, însemnând-o pe peretele peşterii în care îşi petrecea ultimele zile. Şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 5 august 1960, cu seninătate şi cu mâna dreaptă binecuvântând. Trupul sau a fost prohodit după cuviinţa şi a fost aşezat în peştera „mormintelor”, în locul în care dinainte şi-l pregătise, fiind regretat de toţi cei ce-l cunoscuseră.

Plecarea lui, prea timpurie, a lăsat adânci regrete şi dureri sufleteşti nemângâiate în rândul monahilor români din Ţara Sfânta. Împlinise 47 de ani, dintre care 24 îi petrecuse în post şi nevoinţa la Locurile Sfinte.

După 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormântul său a fost deschis în vederea aşezării osemintelor în gropniţa de obşte. Spre uimirea celor prezenţi s-a constatat că trupul nu fusese atins de putreziciune şi răspândea o buna mireasmă. Stareţul mănăstirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: „Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum”.

La cererea obştii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan de la Neamţ în biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind aşezate într-o raclă de abanos şi sticlă şi depuse lângă moaştele sfinţilor Ioan Hozevitul şi Gheorghe Hozevitul, organizatorii şi conducătorii acelei lavre monahale.

Datorită vieţii sale desăvârşite, prin cuvânt şi faptă, Sfântul Ioan este cinstit de mulţimea credincioşilor şi de călugării care vin şi se ating cu evlavie de sfintele lui moaşte, cerând ca el să mijlocească, prin rugăciunile sale, la Dumnezeu pentru a dobândi tămăduire sufletească şi trupească. Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.