Obiceiuri din Postul Mare

În cadrul Bisericii există o serie de tradiții și obiceiuri legate de Postul Mare. O tradiție semnificativă în această perioadă este purtarea de grijă față de cei adormiți, adică cele șase sâmbete „ale morților” unde credincioșii aduc la biserică prinos de pâine și vin în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Încă o tradiție sau mai mult o obligație este ca toți creștinii să vină la biserică, să se spovedească și să se împărtășească așa cum ne îndeamnă a patra poruncă bisericească. Postul Sfintelor Paști este comparat de Sf. Părinți cu o scară pe care creștinul urcă spre marea sărbătoare a Învierii, care este pragul mântuirii noastre.

O sărbătoare care se apropie este prăznuirea Sfinților 40 de mucenici din Sevastia pe data de 9 martie. În bisericile creștine se săvârșește Sf. Liturghie, iar la finalul ei, gospodinele fac milostenie cu niște colăcei în formă de 8 pe nume SFINȚIȘORI. Ei se fac în număr de 40 și de post.

Tradiția pornește de la povestea Sf. 40 de mucenici din Sevastia ce au trăit în anul 320 și au fost persecutați pentru credința lor în Dumnezeu. Conducătorul cetății Sevastia a decis ca cei 40 de mucenici să fie uciși cu pietre. Asta nu s-a întâmplat pentru că pietrele aruncate se întorceau împotriva celui ce arunca. Apoi, a poruncit să fie aruncați într-un râu, însă mucenicii au supraviețuit și acestei încercări. Văzând acestea, conducătorul cetății a ordonat uciderea lor, arderea trupurilor și aruncarea rămășițelor într-un râu unde nimeni să nu le găsească.

După 3 zile, Episcopul Petru, împreună cu alți creștini au mers la malul râului și au cules moaștele care luminau în întuneric.

Articolul a fost realizat de elevul Hrinciuc Sebastian, clasa a XI-a A, pentru Ziarul „Viața Școlii tale

Urmărește-ne pe pagina de Facebook!

Citatul zieli

Informează-te

Logo_Portal_Doxologia_MMB

Logo_Basilica

Logo_Trinitas_TV

Logo_Radio_Trinitas

Logo_Ziarul_Lumina

Filmul de prezentare al școlii noastre