Seminarul Teologic din Dorohoi a luat fiinţă în anul 1923 la iniţiativa şi prin truda P.C.Pr.Ic.Dr. Dumitru Furtună, renumit preot, profesor, folclorist şi etnograf. Seminarul purta numele mitropolitului cu a cărui binecuvântare luase fiinţă şi anume “Pimen (Georgescu) Mitropolitul”. În scurt timp de la înfiinţare şi-a căpătat supranumele de “şcoala de la răscruci”, şcolarizând copiii orfani de război, ca şi copii din Basarabia şi Bucovina, prin burse înfiinţate de părintele Furtună.

Datorită faptului că arhiva Seminarului s-a pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial, datele despre Seminar se leagă de cele existente despre părintele Dumitru Furtună, scrise de biografii săi, în mare parte foşti elevi. Acesta este motivul pentru care, lucrarea se desfăşoară în plan dublu, informaţiile derulându-se în paralel.
Părintele Dumitru Furtună s-a născut în ziua de 26 februarie a anului 1890, în satul Tocileni, comuna Băluşeni, ca al doilea fiu al familiei preot Grigore T. Furtună şi presv. Soltana. În 1897 rămâne orfan de ambii părinţi şi este luat în îngrijire de bunicii săi din partea tatălui, de loc din Mănăstireni, care se vor îngriji de creşterea şi ulterior de şcolarizarea lui până la terminarea studiilor.

Învaţă şi termină cele patru clase primare la Şcoala de băieţi nr. 3 din Botoşani, fiind clasificat primul la învăţătură şi disciplină. Între 1902 şi 1910 studiază la Seminarul Teologic “Veniamin Costache” din Iaşi, pe care-l absolveşte cu media 9,70 clasificat primul între absolvenţi.

Între 1910 şi 1914 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde asimilează pe lângă disciplinele teologice şi altele laice ca: istoria, literatura, sociologia, filologia şi folcloristica. Audiază la universitate cursurile marilor profesori Ovid Densuşianu, C. Rădulescu-Motru, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, Coco Dumitrescu – Iaşi, Nicolae Iorga, D. Gusti ş.a.

Absolvă în 1914 facultatea, primul între cei 42 de absolvenţi, “luând drumul Dorohoiului, renunţând la oferta ce i s-a făcut de a rămâne în Capitală.”

În 1915, pe 23 august este hirotonit preot de către P.S. Antim Petrescu. Activează ca preot la Plopeni, după care devine suplinitor al Bisericuţei de lemn din Dorohoi, devenind paroh al acesteia la 30 mai 1916, prilej cu care rosteşte “Cuvânt la intrarea în parohie”- adevărată profesiune de credinţă pentru apostolatul său cultural multilateral, consacrat Dorohoiului. em>

În septembrie 1923 se înfiinţează la Dorohoi, la iniţiativa şi prin eforturile deosebite ale preotului Dumitru Furtună, Seminarul Teologic “Pimen Mitropolitul”. “Numit prin Ordinul nr. 35.725/1.VII.1923, al Ministrului Educaţiei Naţionale, Dumitru Furtună va fi profesorul, pe întreg parcursul fiinţării acestei instituţii şi directorul ei, timp în care înregistrează apogeul activităţii sale didactice.

Ca director, el visa şi gândea ca acest Seminar să fie un locaş de cultură şi patriotism pentru cele trei provincii româneşti, care se unesc în acea regiune: Moldova, Basarabia şi Bucovina. Merge în Basarabia cu corul Seminarului şi face întâlniri între fraţi.
Prof. Dr. Gr. Miron spune: “se lupta din greu să organizeze Seminarul. La început localul era împrăştiat, cu săli de clasă, dormitoare şi sufragerii separate. S-a început clădirea Seminarului, într-o grădină frumoasă, în partea de sud a oraşului. În această grădină, s-au plantat doi stejari: unul pentru dr. C. Angelescu, ministrul Învăţământului şi altul pentru Alex. Lapedatu, ministrul Cultelor, care au vizitat oraşul şi Seminarul în acea vreme. Intenţia sa a fost să atragă aceste două personalităţi, să nu uite a ajuta să se termine clădirea. Anii au trecut, oamenii s-au schimbat, clădirea a rămas neterminată…, doar stejarii au rămas ca mărturie a vremurilor apuse”. 

    O altă mărturie este cea a părintelui Ilie Anisescu: ” Seminarul şi-a început activitatea cu clasa I-a şi a V-a. Atunci l-am cunoscut pe preotul-director D. Furtună, în cancelaria şcolii unde am intrat pentru înscriere… Încep întrebările: ” cum te cheamă, de unde eşti, câte clase ai, cu ce se ocupă părinţii, câţi copii sunteţi ? ş.a.”. Dar întrebările acelea aveau rostul lor. Îl interesa pe părintele Furtună starea materială a părinţilor, spre a-şi da seama dacă aceştia vor putea contribui la asigurarea bugetului şcolii, iar pe de altă parte să cunoască pe câţi elevi nevoiaşi va trebui să-i scutească de taxele şcolare etc… Toamna târziu s-au deschis cursurile şcolare. Copiii din clasa I-a şi noi mai mari, din clasa a V-a, ne uitam unii la alţii. Ne puneam întrebările unde mâncăm, unde învăţăm, unde dormim. Cursurile au început în localul liceului “Grigore Ghica Vv.” Masa o serveam la cantina liceului, iar mai târziu – într-o casă închiriată, de pe strada gării. Dormitoarele le aveam în clădirea pompierilor şi în alte case particulare. Apoi, în cazarma Regimentului 29 Infanterie.

    Seminarul s-a instalat în clădirea gimnaziului, al cărui director era tot părintele Furtună. La intrarea principală a gimnaziului, pe stânga era cancelaria Seminarului, iar pe dreapta a gimnaziului.

    Treptat, şcoala s-a pus pe roate, ajungând să aibă local propriu. În 1925 după ce s-au terminat aprobările necesare cu planurile pentru construirea noului local de seminar, s-a pus piatra fundamentală şi s-a oficiat sfinţirea. Serviciul religios a fost oficiat de mitropolitul de la Iaşi împreună cu un impresionant sobor de preoţi. Seminarul a fost botezat cu numele “Pimen Mitropolitul”. Pe lângă Ministrul G.G. Mârzescu, au participat şi alţi mari demnitari din Bucureşti şi Iaşi, prieteni buni ai părintelui Furtună. După această sărbătoare au început lucrările de construcţie a localului noului seminar, clădire impunătoare cu trei nivele şi o arhitectură specifică acelei vremi. În afară de clădirea mare, sub îndrumarea neobosită a părintelui Furtună, s-au construit diferite dependinţe în curte: sufragerie, bucătărie ş.a. La vremea aceea,  Seminarul deţinea o bază materială puternică constând din laboratoare, turbină electrică proprie, o impresionantă bibliotecă, un automobil Chevrolet pentru transportul profesorilor, 25 ha. teren agricol şi un lot de pământ la Techirghiol.

   În anul şcolar 1926-1927, când a fost gata a treia parte din clădire, seminariştii s-au mutat în casă nouă, clădirea proprie. Aceasta a fost construită prin subscripţie publică şi donaţiile făcute de parohiile din zona Dorohoiului, ca şi de dincolo de Prut. La zidirea lui, au contribuit şi elevii din anii mari prin muncă necalificată, cărând materiale de construcţie şi apă la etaje.

Clădirea era amplasată în mijlocul a 5 ha de pământ aprobate de Primăria Dorohoi în marginea oraşului, spre sud-vest, teren desprins dintr-un viitor parc de agrement, la care s-au mai adăugat alte 15 pe care le lucrau elevii. Produsele recoltate se recepţionau şi erau trecute în magazia internatului. În jurul şcolii s-au plantat pomi fructiferi,  s-a construit un turn de pază, o troiţă şi alte anexe gospodăreşti. Unii dintre elevii mai buni din clasele superioare erau angajaţi în diferite funcţii şi primeau retribuţii. Alţi elevi erau repartizaţi ca şefi de meditaţii, şefi de dormitoare, la infirmerie, în unele munci administrative din curte, de la bucătărie etc.

   Elevii jucau piese de teatru în Dorohoi şi în comunele învecinate şi se organizau excursii dincolo de Prut. “Excursiile elevilor în localităţile de o parte şi de alta a Prutului, contribuiau la cunoaşterea reciprocă. Având în această privinţă experienţă – numai în anul 1921-1922 elevii participaseră în împrejurimile oraşului la cinci şezători populare, în care se asista la un dublu proces de cunoaştere a valorilor folclorice, dar şi de culturalizare a creatorilor, respectiv colpoltorilor acestora – elevii se produceau artistic. Pe această linie, a înfrăţirii dintre şcoli,  prin serbări populare comune, deosebit de fructuoasă, rămasă mult timp în memoria spectatorilor de atunci, a fost colaborarea între D. Furtună şi inimosul învăţător Calenic Istrate mesager – ca dascăl în Noua Suliţă – al sufletului românesc din Moldova de dincoace…”

   Fiind după război, situaţia economică nu era prea grozavă. Din această cauză erau şi elevi care rămâneau cu restanţă la plata taxelor, iar contabilitatea Seminarului întocmea avize de înştiinţare către părinţii acestora. Când acestea erau prezentate spre semnare directorului, acesta le citea atent şi parte din ele nu le semna, spunând că unii dintre acei elevi sunt fii de invalizi de război, alţii orfani, unii cu părinţi lipsiţi de mijloace materiale şi deci – în acele situaţii – nu pot avea posibilităţi să-şi achite restanţele respective, dar… el va avea grijă să le înlesnească continuarea studiilor, cu condiţia ca ei să înveţe bine.

   Corpul profesoral.   Seminarul, la început, a simţit lipsă de profesori. Directorul era nevoit să aducă pe unii profesori de la Iaşi, care făceau naveta cu trenul. Pe parcurs însă situaţia s-a redresat, devenind un corp profesoral de elită, alcătuit din licenţiaţi în teologie ai vremii ca şi din alte domenii. Arhiva răvăşită menţionează pe: Şerb (istorie), Pr. C. Munteanu, Pr. Vasile Mihăilescu (muzică), Vasile Sălceanu (latină), Mihai Mihăilescu, Constantin Popovici (muzică), Petru Cârlan (muzică vocală), Mihalache Grumăzescu (greacă), Constantin Munteanu (director administrativ) ş.a.

Dintre angajaţii administrativi: Dumitru N. Ciopec (contabil), Victoria Frunzetti (intendent), Ilie Anisescu (pedagog), Valerian Brînzei (secretar ), Gheorghe Mironescu (contabil al Comitetului şcolar), Constantin Simionescu (maestru de ceremonii).

   În ceea ce-l priveşte pe părintele Furtună, unul dintre elevii săi mărturisea: “oricând ne preda obiectele ce-i aparţineau, Ştiinţele religioase, acele ore erau momentele cele mai mult gustate de noi toţi, căci pe lângă Istoria Bisericii, ne împărţea cu dărnicie învăţături şi sfaturi privind Pastorala, sfaturi care mi le-am însuşit şi mi-au fost totdeauna orientări de bun augur în viaţa mea de preot” iar unul dintre bibliografii săi îl descria: ” stabilit la Dorohoi, D. Furtună şi-a consacrat viaţa şi toate forţele pentru ridicarea unui oraş în care gimnaziul era singura instituţie de cultură. Cu preţul propriilor sale eforturi, inclusiv cele materiale a reuşit să transforme gimnaziul în liceu de băieţi, să înfiinţeze un liceu de fete, un internat pentru fiii de ţărani, o sală de teatru, să stimuleze energiile oraşului pentru înfiinţarea de societăţi cultural-literare, să aibă o vie activitate publicistică, să editeze o revistă de folclor locală etc.”

   În 1930, ultimele zile ale anului, s-a primit ordin de la Minister ca Seminarul din Dorohoi să se desfiinţeze pe data de 1 ianuarie 1931, iar elevii să fie repartizaţi la alte seminarii. Această veste a venit ca o bombă, în timpul unei ierni grele şi nemiloase. La iniţiativa părintelui Furtună, toate cadrele responsabile ne-au sfătuit că ar fi bine să cerem aprobare pentru funcţionarea pe mai departe a şcolii ca extrabugetară, socotind că din venitul celor 20 de hectare de pământ arabil şi din toate taxele cu care vor contribui elevii, vom putea merge mai departe. Astfel s-a făcut un raport în detaliu şi a fost delegat părintele Constantin Munteanu să plece la minister pentru a obţine aprobarea dorită de noi toţi.

   Era în preajma Crăciunului şi ministrul învăţământului N. Costăchescu, profesor universitar, se găsea în vacanţă la Iaşi. Delegatul nostru, găsindu-l pe ministru în a treia zi de Crăciun în laboratorul de la Universitate, i-a adus la cunoştinţă doleanţele noastre, cerând cuvenita aprobare pentru continuarea cursurilor seminarului, ca extrabugetar.   Ministrul a aprobat, dar ne-a atras atenţia: “Nu cumva să vă văd pe la Paşti că nu mai puteţi rezista şi să veniţi după ajutor; atunci veţi răspunde pentru neîndeplinirea sarcinilor asumate”.

   Primind această aprobare, ne-am străduit să mergem mai departe pe cont propriu şi… am rezistat până în 1933, când nu ni s-a mai dat aprobare de funcţionare, din cauza profesorului dorohoian de liceu Ioan Botezatu, care era inspector adjunct la Cernăuţi şi căruia nu-i prea plăceau ochii lui Furtună şi Munteanu, directorii noştri”.
   Chiar în condiţiile acestea în anul 1931 Seminarul primea 33 de elevi ai Seminarului din Constanţa, care se desfiinţase, făcând ca în anul şcolar 1931-1932 clasa a VIII-a de Seminar să numere 63 de elevi. Cei veniţi de la Constanţa au rămas plăcut impresionaţi de ceea ce reprezenta Seminarul din Dorohoi condus de părintele Furtună, despre care auziseră multe de la profesorii lor.

În cei zece ani de existenţă 1923-1933 a dat şapte promoţii cu un total de 337 de absolvenţi dintre care majoritatea au intrat în cler, dovedindu-se buni slujitori dar şi buni patrioţi, purtând amprenta dascălilor care i-au format. Dintre absolvenţii Seminarului dorohoian “Pimen Mitropolitul” amintim pe:

- Vasile Anghelea-preot la catedrala din Dorohoi-studii în străinătate, 1942;

- Valerian Brânzei – preot şi protopop de Dorohoi, preot în Iaşi;
- Anania Roşca – preot şi protopop în Dorohoi, 1965;
- Mihai Gheorghiu – preot în Botoşani şi protopop 1935-1976;
- Petru Alexa – preot în Suceava şi protopop;
- Vîlcu Gheorghe – preot militar, grad de colonel, invalid de război;
- Moroşanu Ioan – preot în Piatra Neamţ şi protopop;
- Băbieru Emil – preot în Roman şi inspector bisericesc;
- Anisescu Ilie – preot în Fălticeni, protopop misionar;
- Ioniţă Mihai – preot şi profesor în Bucureşti;
- Constantin Popescu – profesor de muzică şi compozitor în Iaşi;
- Gavriluţă Nicolae – şef al primei promoţii, doctor în teologie, profesor;
- Miron Grigore – profesor în Bucureşti, studii în Anglia;
- Cojocaru Ilie – preot în comuna Broscăuţi-protopopiatul Dorohoi ;
- Traian Dumitrescu – “asul” paraşutiştilor, comandor;
- Ilarion Argatu – marele duhovnic de mai târziu
- Alexe Petre, Avădănesei Gheorghe, Chiriac Constantin,

Diaconiţa Anton, Dobre Gheorghe, Enache Constantin, Georgescu Teodor (dirijorul corului), Gigiş Aurel, Guragata Nicolae, Iatan Octavian, Oncescu Ioan, Roşca Anania, Stănescu Constantin, Teodor Nicolae, Andronic Dumitru, Saucă Eugen, Lungu Eugen, Ciubotariu Vasile, Urzică Xenofont, Neculau Eugen, Scriban Nicolae, Baltag Porfir s.a.

   În anul 1933, ca un,”joc al istoriei” cum îl cataloga chiar părintele Furtună, după doi ani de subzistenţă din fonduri proprii Seminarul îşi închide porţile. Munca părintelui Furtună se distruge încetul cu încetul. Clădirea este trecută la Ministerul Apărării Naţionale până în 1952 când este acordată Ministerului Învăţământului, devenind casa de copii nr. 1 Dorohoi.

GRĂDINIŢA NR. 4  DOROHOI- structură a Seminarului dorohoian din 2008.

- scurt istoric-

Lipsa  arhivei  pentru perioada  de început a grădiniţei, constituie  o piedică pentru  reconstituirea fidelă a unei istorii. Cercetând actele disponibile la nivelul Primăriei Dorohoi, se pot creiona următoarele date:

-         grădiniţa şi-a început activitatea în anul 1957 în localul situat pe str. Spiru Haret  nr. 74, cu program normal- două grupe având la conducere pe doamna Zastanevschi Elena.  Mai târziu, ca urmare a solicitărilor venite din partea părinţilor şi a creşterii numărului  de copii, grădiniţa şi-a mărit capacitatea, ajungând ca în perioada 1968-1972 să funcţioneze cu 5 grupe de copii.

-         Preocuparea principală a celor care trudeau în acea perioadă, era aceea de a asigura şcolarizarea unui număr cât mai mare de preşcolari şi pregătirea acestora pentru şcoală. Din această perioadă s-a remarcat doamna Chiriac Maria, care ca bună organizatoare a încercat pe parcursul anilor să doteze grădiniţa  cu cele necesare, să asigure baza didactico-materială impusă de cerinţele programelor aflate în vigoare pe atunci.

-         Încă de la înfiinţare, grădiniţa nu a dispus de un local propriude funcţionare. Ca urmare în perioada 1972-1981 şi-a schimbat locaţiile de mai multe ori, locaţii care se aflau în perimetrul Şcolii generale nr. 5 Dorohoi, de care a aparţinut ani de-a rândul. O perioadă îndelungată, 1972-2009, la conducerea acestei unităţi s-a aflat doamna Vlasov Virginia, ed. Gr. I didactic, care pe fondul unui climat de muncă şi exigenţă, a reuşit să motiveze întreg colectivul didactic spre obţinerea unor performanţe didactice în pregătirea copiilor pentru şcoală, să introducă o anumită rigoare în activitatea cadrelor didactice, punând accentul pe perfecţionarea lor metodică, asigurând astfel un învăţământ de calitate, diferenţiat în funcţie de capacităţile şi interesele copiilor.

-         Urmare a acestor preocupări, a rezultatelor deosebite obţinute de colectivul grădiniţei în pregătirea copiilor pentru şcoală, în dotarea şi autodotarea grădiniţei, de-a lungul anilor i-au fost recunoscute meritele. Astfel Inspectoratul Şcolar Judeţean şi autorităţile locale au decernat diplome şi premii la diferite concursuri, ca: „Educatoare evidenţiată”- ed. Vlasov Virginia-Ministerul Educaţiei 1987; „Cea mai frmoasă grădiniţă”-2004; „ diploma „Gheorghe Lazăr cl. I-a”- ed. Vlasov Virginia-2007; diplome şi premii la concursurile locale şi judeţene tematice: „DO-RE-MI”, „Moştenitorii” etc – obţinute prin truda educatoarelor : Boureanu Mariana, Chiţu Mariana, Ailenei Elvira.

-          Cadrele didactice au căutat în permanenţă creşterea valorii prin formarea continuă şi abordarea de noi studii de specialitate, inclusiv de rang universitar şi postuniversitar în specializările – Psohopedagogie-Sociologie, Ştiinţele Educaţiei, Consiliere Educaţională-master. De altfel, în perioada 1998-2010, toate educatoarele grădiniţei au obţinut salarii şi gradaţii de merit.

-         Din anul şcolar 2008-2009 Grădiniţa 4 a devenit structură a Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi.

Ed. Vlasov Virginia.