Arhivă Evenimente

Concertul de colinde „Sfântul Andrei” 2016

În seara zilei de 30 noiembrie 2016, în Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc ediţia a XX-a a concertului de colinde care marchează sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat la apostolat, Ocrotitorul României. Concertul a fost organizat de Asociaţia „Frăţia Ortodoxă“ din Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic [...]

Întâlnire transnațională la Torino, Italia

În perioada 24-27 noiembrie, o echipă de la Seminarul Teologic Liceal ” Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, formată din directorul instituției, Pr. Prof. Constantin Muha și Prof. Gianina Butescu, coordonator de proiect, a participat la prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus +, finanțat de Comisia Europeană prin Agentia Natională pentru [...]

Pelerinaj la Mănăstirea Dragomirna

A devenit deja o tradiție ca în Săptămâna Educației Globale să vizităm câte o mănăstire! Anul acesta, Bunul Dumnezeu ne-a călăuzit pașii spre mănăstirea Dragomirna, un loc în care am găsit multă liniște și pace!

Seminariștii din Dorohoi s-au închinat la Sfânta Parascheva

Un grup de elevi de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi s-a deplasat, în data de 11 octombrie 2016,  în capitala Moldovei, la Sfintele Moaște ale celei mai iubite și mai îndrăgite Ocrotitoare a Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva.  Drumul parcurs de seminariștii dorohoieni până la Iași a fost de [...]

Studiu de caz despre grupurile vulnerabile la Seminarul din Dorohoi

„Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire” (Romani 15, 1-2) Luni, 10 octombrie 2016, la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, la inițiativa Consiliului [...]

Ziua europeană a Limbilor

Luni, 26 septembrie 2016, elevii împreună cu cadrele didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au sărbătorit Ziua Europeană a Limbilor. Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv atragerea [...]

Debut de an școlar 2016-2017

Luni, 12 septembrie 2016, clopoțelul a sunat din nou și la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, marcând începutul unui nou an școlar! Elevii seminariști au pășit pragul școlii cu emoție în suflete dar și cu forțe proaspete după vacanța de vară. Festivitatea de deschidere a anului școlar a [...]

Ziua Europeană a Limbilor

Vineri, 25 septembrie 2015, elevii împreună cu cadrele didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au sărbătorit Ziua Europeană a Limbilor. Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să [...]

Tabăra de vară „Acasă la noi”

Locaţiile pentru cei 155 de oaspeţi  proveniţi din localităţile: Chişinău, Criuleni, Oniţcani, Măgdăceşti, Coşerniţa, Boşcana, Hruşova, Mardarenca, Basarabeasca, Străşeni, Căpriana, Anenii Noi, Gura Bâcului, Feştelniţa, şi Orhei (Republica Moldova) au fost localităţile: Iaşi, Dorohoi, Roman, Bistriţa, Gledin  (Bistriţa Năsăud), Blaj şi Maliuc (Tulcea). La Dorohoi au fost anul trecut 24 [...]

Tabără gratuită pentru elevi

În perioada 24-28 iunie 2014, 15 elevi și eleve de la cele două specializări: Teologie Pastorală și Filologie bilingv engleză, ale Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, împreună cu doi însoțitori din cadrul instituției au beneficiat de o tabără gratuită în comuna Vama din județul Suceava. Locaţia a fost [...]

Urmărește-ne pe pagina de Facebook!

Citatul zieli

Informează-te

Logo_Portal_Doxologia_MMB

Logo_Basilica

Logo_Trinitas_TV

Logo_Radio_Trinitas

Logo_Ziarul_Lumina

Filmul de prezentare al școlii noastre