Biblioteca „Pr. Dumitru Furtună”

Biblioteca „Dumitru Furtună” a fost îngrijită la început de elevii Vasile Costan (promoția 1993-1998), Mihai Anghel(1994-1999), Bogdan Ţifrea (1995-2000) – ş.a., apoi de angajaţi ai școlii: d-na Lia Ciurciun, d-ra Ioana Şipurel, d-ra Roxana Hodină, d-ra Alina Livadaru, Pr. Prof. Teodor-Cătălin Budacă, Pr. Mihai Țigănescu.

Pe lângă fondurile primite de la ISJ Botoşani, (prima oară 500.000 lei vechi în 1997) şi-a  mărit numărul de volume în permanență prin acordarea de fonduri de la bugetul de venituri proprii al Seminarului şi prin donaţii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Protopiatului Dorohoi. Donații au fost primite și din partea unor parohii  din zonă („Sf. Gheorghe” Ionăşeni, Vf. Câmpului, „Sf. Ioan Botezătorul”, Bucecea, „Sf. Vineri”, Dorohoi, persoane fizice: teolog Toader Cazacu, pr. Dumitru Păduraru, dna ing. Tutrubaica Maria, d-na Grigoriu Oana, dl. Petru Ailoae, fost director al bibliotecii municipale Dorohoi,  Pr. Ioan Canciuc, Pr. Apostu Ioan, Pr. Ilie Cojocaru, ș.a.

În prezent, elevii seminariști au posibilitate să împrumute cărți din cele peste 12.000 de volume, contribuind astfel la dezvoltarea propriei lor culturi generale. Biblioteca oferă cărţi spre împrumut şi pentru cei din afara Seminarului: studenţi, cadre didactice şi credincioşi ai parohiilor din zonă.

ÎPS Teofan în vizită la Biblioteca Seminarului, 11 februarie 2013

Citatul zilei

Informează-te

Logo_Portal_Doxologia_MMB

Logo_Basilica

Logo_Trinitas_TV

Logo_Radio_Trinitas

Logo_Ziarul_Lumina

Arhivă articole

februarie 2023
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728