Realizări

2022

  • februarie 2022 – S-au finalizat lucrările de pictură în Paraclisul Seminarului. În anul 2017, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei și prin purtarea de grijă a părintelui director Constantin Muha (+2020), s-a realizat aproape jumătate din pictură, lucrările fiind apoi sistate din lipsă de fonduri. În perioada noiembrie 2021-februarie 2022 pictura a fost finalizată, la inițiativa și prin strădania părintelui director Petru-Georgel Chichioacă, cu sprijinul Primăriei Dorohoi și a unor creștini generoși. Pictura, în stilul neobizantin, tehnica „al secco”, a fost realizată de soții Gabriela și Sabin Drinceanu din Iași.
  • 26 februarie 2022 – la cimitirul Eternitatea din Dorohoi a avut loc slujba de pomenire a părintelui  Dumitru Furtună, întemeietorul Școlii de la răscruci, la împlinirea a 132 de ani de la nașterea sa.
  • 12 aprilie 2022 – În Paraclisul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” a avut loc Conferința „Rugăciunea, lucrare tainică a Bisericii”, având ca invitat pe preacuviosului părinte Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți. Evenimentul a fost înscris în calendarul activităților incluse în Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului de la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor.
  • 10 iunie 2022 – Seminarul a fost gazda unui eveniment liturgic, cultural și omagial, de mare intensitate pentru întreaga comunitate, reprezentat de vizita în unitatea de învățământ a Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și de lansarea lucrării comemorative a părintelui  Constantin Muha, intitulată „Părintele Constantin, lumină din Lumina lină”. La primele ore ale dimineții, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, înconjurat de un sobor de preoți, cadre didactice la Seminar, și diaconi, din care au mai făcut parte PC Pr. dr. Cristian Alexandru Barnea, consilierul sectorului Învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și PC Pr. dr. Daniel Dascălu, Directorul Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani, răspunsurile liturgice fiind oferite de membrii corului Agnus, sub coordonarea domnului prof. Răzvan Sarafim. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșit Parastasul pentru pomenirea părintelui Constantin Muha. Un moment plin de emoție și de semnificații a constituit-o acordarea distincției onorifice de iconom stravrofor părintelui Vasile Ionuț Crețu, pedagogul instituției de învățământ, pentru activitatea didactică, de consilier educativ și de pedagog desfășurată în cele peste două decenii de slujire la Seminarul dorohoian. Cadrele didactice și personalul administrativ au avut, de asemenea, prilejul de a primi binecuvântarea arhierească, iar elevii de la cele două Profile – Teologie Pastorală și Filologie engleză intensiv, au primit în clase vizita Preasfințitului, care a oferit la final câte un exemplar din Sfânta Scriptură elevilor de la clasele de Teologie Pastorală.  Ziua a continuat, de această dată la Cinematograful Melodia din Dorohoi, devenit pentru scurtă vreme locul evocării, amintirii și întâlnirii cu cel care a fost personalitatea emblematică și complexă unică, pentru o perioadă de un sfert de veac, în plămada căruia s-au contopit deopotrivă dragostea de Biserică și de frumos, iubirea de patrie și de rânduială, smerenia și bunătatea, măiestria administrativă și diplomația, talentul nativ și munca fără preget, dragul de oameni cu iscusința de a modela caracterelor tinerilor, PC Pr. Prof. Constantin Muha. Pe rând, au luat cuvântul Pr. Petru-Georgel Chichioacă, directorul Seminarului, Domnul ing. Dorin Alexandrescu, Primarul Municipiului Dorohoi, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Părintele Dumitru Păduraru, îndrăgit realizator de emisiuni radio la Radio Trinitas, Pr. Apetrei Ștefan Ionuț, spiritualul Seminarului, Pr. Daniel Precob, secretarul Protopopiatului Dorohoi, PC Pr. Teodor Cătălin Budacă, profesor de geografie la Seminar și slujitor la Biserica „Sf. Vineri” din Dorohoi, Pr. Emil Ciomârtan și alții.
  • 13 septembrie 2022 – a avut loc sfințirea și inaugurarea noii clădiri a Grădiniței nr. 6, strucutră  a Seminarului
  • 13 octombrie 2022 – în Sala de Festivități a Seminarului a avut loc activitatea ERASMUSDAYS, în cadrul căreia au fost prezentate ultimele mobilități ale proiectelor Erasmus+ aflate în  desfășurare: ”Wedding traditions, Cultural awareness” și ”Respect yourselves, the others and the environment for a better future”, mobilități care au avut loc în Lituania, la Siauliai și în Macedonia, la Kicevo.

2021

  • 15 ianuarie 2021 – membrii Cenaclului Haris îndrumați de prof. Cristina Ionela Ignat și grupul vocal „Cântăcioșii” coordonat de Pr. Ionuț Crețu, au participat la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale și de împlinirea a 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
  • 29-30 ianuarie 2021 – prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi: în Paraclisul Seminarului a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia, în ajun, apoi în însăși ziua praznicului, Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie în sobor de preoți, profesori și absolvenți ai Seminarului, sub protia părintelui protopop Stelian Ciurciun. Ca o completare artistică a zilei, finalul sărbătorii a fost dedicat vernisării unei expoziții, initiate de părinții profesori și gândite ca o încercare de a-l avea pe părintele Constantin Muha alături la hramul de iarnă al școlii. Astfel, toți participanții au avut deosebita emoție de a fi cuprinși, precum odinioară, de zâmbetul cald al părintelui în cele 52 de ipostaze suprinse de-a lungul vremii.
  • 25-26 februarie 2021 – s-a desfășurat a doua ediție a Zilei Școlii, care a cuprins activități și evenimente menite să ilustreze viața, opera și lucrarea marelui cărturar dorohoian, să facă cunoscute elevilor seminariști virtuțile și valorile care i-au ghidat existența și, de asemenea, să onoreze amintirea și faptele întemeietorului Școlii de la Răscruci, așa cum era numit Seminarul dintru începuturi.
  • 8 martie 2021 – din cauza pandemiei de CoVid, ediția a XVI-a a spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama” s-a desfășurat on-line.
  • aprilie 2021 – s-au achiziţionat mobilier și echipamente în vederea amenajării Laboratorului fonic necesar elevilor care învață la profilul Filologie Bilingv.
  • 15 aprilie 2021- slujbă de pomenire pentru părintele Constantin Muha la împlinirea a 6 luni de la mutarea sa la Domnul.
  • 1-30 aprilie 2021 – Corul Haris, dirijat de domnul prof. Răzvan Sarafim a realizat înregistrări audio-video conținând cântări specifice perioadei pascale, iar membrii grupului vocal „Cântăcioșii”, coordonat de pr. Ionuț Crețu, a înregistrat o serie de pricesne, toate fiind publicate pe canalul de YouTube al Seminarului.
  • 15 octombrie 2021 –  a avut loc slujba de pomenire pentru părintele Constantin Muha la împlinirea unui an  de la mutarea sa la Domnul.
  • decembrie 2021 – Corul „Haris” și grupul vocal „Simbol”, dirijate de prof. Răzvan Sarafim au realizat înregistrări audio-video conținând colinde de Crăciun, toate fiind publicate pe canalul de YouTube al Seminarului. Filmările au fost realizate în biserica „Sf. Ilie” din Dealu Mare, prin amabilitatea pr. prof. Ștefan Ionuț Apetrei, spiritualul Seminarului.

2020

  • 30-31 ianuarie 2020 – elevii implicați în activitățile de mentorat au participat la o sesiune de evaluare, care a avut loc în cadrul unui pelerinaj la mănăstirile Putna și Sihăstria Putnei.
  • 31 ianuarie 2020 – la Seminar a avut loc o activitate de informare, promovare și diseminare a proiectelor Erasmus+ și Etwinning, cu participarea reprezentanților Seminariilor Teologice din Arhiepiscopia Iașilor (Iași, Tg. Neamț, Mănăstirea Neamț, Piatra Neamț, Botoșani și Agapia).
  • 26 februarie 2020 – la Seminar a fost sărbătorită Ziua Școlii, evenimentul fiind la prima ediție. Această zi nu a fost aleasă întâmplător, deoarece, la 26 februarie 1890, se năștea părintele Dumitru Furtună, de numele căruia se leagă înființarea în anul 1923, la Dorohoi, a Seminarului Teologic „Pimen Mitropolitul”. Întrucât în anii trecuți părintele Furtună a mai fost comemorat la Seminarul Teologic din Dorohoi, la propunerea Consiliului Școlar al Elevilor și cu acordul Consiliului Profesoral, s-a hotărât ca ziua de 26 februarie să devină Ziua Școlii. Ziua a debutat cu săvârșirea unei slujbe de pomenire a părintelui Dumitru Furtună la Cimitirul Eternitatea din Dorohoi, la care au participat mai mulți preoți profesori și elevi seminariști. Manifestările au continuat în Sala de festivități „Pimen Mitropolitul”, iar cei prezenți, elevi, profesori și invitați au participat la o sesiune de comunicări, în cadrul căreia s-a dorit evidențierea personalității marelui cărturar, folclorist și etnograf, Dumitru Furtună. Domnul profesor Ilarion Mandache, autorul mai multor volume și articole despre istoria Dorohoiului, a prezentat câteva aspecte despre legătura dintre Gheorghe Burghele și părintele Dumitru Furtună. Invitat în cadrul manifestărilor a fost și părintele Marius Onofrei, de la parohia Strahova, Protopopiatul Dorohoi, absolvent al Seminarului, care a prezentat în fața auditoriului o serie de mărturii deosebite despre părintele Furtună, culese de la cei care l-au cunoscut. Elevii Alexandru Atănăsoaie, Raul Găină și Valentin Cantonaș, din clasa a XI-a Pastorală au avut sarcina de a identifica în activitatea părintelui Furtună aspecte ale operei sale filantropice. De asemenea, elevul Daniel Dohotaru a insistat în lucrarea sa asupra Filantropiei în viața și misiunea Bisericii Ortodoxe, în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2020. Părintele profesor Teodor Cătălin Budacă a prezentat câteva aspecte despre o frumoasă prietenie, cea dintre Preotul Nicolae Sandovici, și preotul Dumitru Furtună. Pe parcursul prezentării referatelor, în Sala de festivități au fost expuse mai multe fotografii și documente din perioada funcționării Seminarului condus de părintele Dumitru Furtună(1923-1933). Prima parte a zilei s-a încheiat cu un scurt moment artistic, prezentat de Trupa „Cântăcioșii”, îndrumați de părintele Ionuț Crețu, consilier educativ.În cea de-a doua parte a zilei, a avut loc activitatea „După amiază, la Seminar”, organizată de membrii Consiliului Elevilor – Alexandra Olariu (președinte CȘE), Alexandru Atănăsoaie (reponsabil Departament Media) și Ștefan Apetrei (reponsabil Departament Jocuri și Concursuri). Tinerii, împreună cu profesorii lor au participat la o serie de activități: concurs de gătit, jocuri, karaoke  și alte surprize. Invitat a fost părintele Ionuț Ștefan Apetrei, spiritual la Seminar, care le-a vorbit tinerilor despre semnificația Săptămânii Brânzei.
  • ianuarie-februarie 2020 – grupul vocal „Cântăcioșii”(Olivia Sârbu, Alexandra Olariu, Roberta Prisacariu, Otilia Giosu și Alexandra Giosu) îndrumat de pr. Ionuț Crețu, a realizat înregistrări audio pentru un CD intitulat „În grădina bucuriilor”, cuprinzând melodii dedicate mamei.
  • 3 martie 2020 – în Sala Teatrului din Dorohoi, trupa de teatru Haris, alcătuită din elevi de la Seminar, îndrumați de prof. Cristina Ionela Ignat și pr. Ionuț Crețu, a prezentat sceneta „Un bulgăre de humă”.
  • 10 martie 2020, spectacolul „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, pregătit de membrii Cenaclului Haris, a fost anulat chiar înainte de a începe, din cauza răspândirii virusului CoVid.
  • 4 august 2020, manifestările prilejuite de prăznuirea Sfântului Ioan Iacob au fost mai restrânse, săvârșindu-se doar slujba Vecerniei unită cu Litia, în după amiaza zilei de 4 august, în altarul de vară amenajat în curtea școlii. Cu toate acestea, ziua a fost întregită de popasul pe care ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, l-a făcut la „Școala de la răscruci”, în drumul spre Crăiniceni, satul natal al sfântului Ioan Iacob.
  • 5 august 2020 – părinții profesori, numeroși elevi seminariști și cadre didactice de la Seminar au fost prezenți la Sfânta Liturghie oficiată în incinta mănăstirii „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ”, Crăiniceni.
  • 15 octombrie 2020 – Preotul iconom stavrofor Constantin Muha, fost Director al Seminarului dorohoian și Inspector pe disciplina religie ortodoxă în cadrul IȘJ Botoșani, s-a mutat la Domnul, fiind internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, ca urmare a complicațiilor produse de infectarea cu virusul SARS-Cov-2. Părintele Constantin absolvise Facultarea de Teologie Ortodoxă din Iași, promoţia 1994, şi cursurile de Studii Aprofundate la catedra de Teologie Sistematică a Facultăţii de Teologie  din București, în anul 1995. Din anul 1995 și până 2020, părintele a deținut funcția de Director al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, a fost membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor și a predat disciplinele Muzică psaltică și Muzică liniară. Preot paroh la Biserica „Sf. Vineri” din localitate, părintele a slujit lui Dumnezeu „cu timp și fără timp”, mistuit de râvna de a le face pe toate „ca pentru Domnul”. Părinte și soț iubitor, Dumnezeu l-a binecuvântat, împreună cu doamna preoteasă Mariana, cu trei copii, Ecaterina, Alexandra și Ștefania. Înzestrat de Dumnezeu cu har pedagogic și vocație de bun chivernisitor, părintele profesor a „ctitorit” nu doar Instituția Seminarului, sub administrarea sa aceasta fiind înzestrată cu toate cele necesare, construcție nouă, cantină și alte facilități, ci, de asemenea, a „ctitorit”, prin puterea exemplului, prin cuvânt și prin rugăciune, sufletele nenumăraților elevi, cadre didactice, ostenitori și binefăcători ai Seminarului, enoriași ai parohiei, colaboratori și apropiați din țară și din străinătate. Începând cu 1 septembrie 2020, părintele a ocupat, pentru scurtă vreme, funcția de Inspector școlar pe disciplina Religie ortodoxă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
  • 12 decembrie 2020 – la Iași s-a desfășurat cea de a doua ediție a Concursului de cunoaștere a Noului Testament. Au participat din partea Seminarului următorii elevi: Ștefan-Teodor Apetrei, Vlad Ungureanu, Eduardo-Daniel Radu, Antonia Acsinte, Alexandra-Niculina Damian, Ionuț-George Ștefan.

2019

  • 14 februarie 2019 – s-au împlinit 84 de ani de la nașterea marelui poet Grigore Vieru. Elevii seminariști au adus un omagiu poetului, în cadrul activității „Grigore Vieru-omul și poetul”, desfășurată în Sala de festivități a școlii. Invitatul activității a fost maestrul Aurelian Antal, artist plastic și poet dorohoian, care a prezentat elevilor și profesorilor prezenți monologul „Ava Grigorie”, realizat în timpul lucrului la bustul poetului.
  • 5 martie 2019 – Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit cea de-a XVI-a ediție a spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, realizat și prezentat de membrii Cenaclului Haris, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob”, îndrumați de doamna profesor Cristina Ionela Ignat.
  • 21-28 martie 2019 – a avut loc a patra  întâlnire transnaţională de predare, formare, învăţare din cadrul proiectului Erasmus+ „Foreign languages, better life, perfect jobs”, proiect coordonat de prof. Gianina Butescu şi finanţat de Uniunea Europeană prin ANPCDEFP. Întâlnirea a fost găzduită de  „Abdulallah Tayyar Anadolu Lisesi” Karaman, Turcia.
  • 6 aprilie 2019 – un grup de elevi de la Seminar, îndrumați de pr. Ionuț Crețu, a participat la Festivalul Ouălor Încondeiate, desfășurat la Rogojești, jud. Botoșani. Aceștia au interpretat mai multe melodii din folclorul popular, spre încântarea publicului prezent la festival.
  • 7-13 aprilie 2019 – a avut loc a doua întâlnire transnaţională de predare, formare şi învăţare din cadrul proiectului Erasmus+ „We are all human beings”, coordonat de prof. Gianina Butescu şi finanţat de Uniunea Europeană prin ANPCDEFP. Întâlnirea a fost găzduită de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi. Au avut loc o gamă variată de activităţi, pornind de la asistenţe la ore, workshop-uri şi până la crearea de evenimente culturale comune.
  • 18-19 aprilie – elevii clasei a XII-a, împreună cu dirigintele lor, Pr. Prof. Ionuț Apetrei, au desfășurat un pelerinaj la mai multe manăstiri: Secu, Sihăstria,  Sihla, Agapia, Agapia Veche, Cămârzani şi Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. La Mănăstirea Agapia Veche elevii seminariști au dat răspunsurile la Liturghia darurilor mai înainte sfințite.
  • 1-5 mai 2019 – s-a desfășurat, la Oradea, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă. Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a fost reprezentat la această competiție de Alexandra-Niculina Damian, elevă în clasa a IX-a la profilul Filologie Bilingv, îndrumată de Pr. Ionuț Crețu. Ea a obținut Premiul Special cu nota 9,45.
  • 10 mai 2019, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, s-a întrunit Cercul pedagogic al Consilierilor educativi. Grupul vocal „Cântăcioșii”, coordonat de pr. Ionuț Crețu, a prezentat un deosebit colaj muzical, iar Ansamblul Romanița a încheiat activitatea cu o suită de dansuri populare.
  • 16 mai 2019 – Seminarul a găzduit Cercul pedagogic al directorilor de licee.
  • 16 mai 2019 – La Seminar s-a desfășurat revederea de 20 de ani a promoției 1999.
  • 27 august 2019 – A avut loc revederea de 10 ani a promoției 2009.
  • 16 septembrie 2019 – lansarea programului de mentorat pentru Seminariile Teologice. Evenimentul s-a desfășurat în Sala de Festivități a Seminarului, în prezența părintelui arhimandrit Hrisostom Rădășanu, Consilier la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, a părintelui inspector Cristian Alexandru Barnea și a părintelui Gabriel  Leonte, referent în cadrul aceluiași sector. Din partea Seminarului au fost prezenți părintele Constantin Muha, directorul instituției precum și cei trei mentori care au participat la cursurile de formare: Pr. Prof. Teodor Cătălin Budacă, Pr. Mihai Țigănescu și Pr. Ionuț Crețu.
  • 11 octombrie 2019 – un grup de 54 de elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, de la cele două secții-Pastorală și Filologie Bilingv, însoțiți de părintele Mihai Țigănescu au pornit spre Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Activitatea a fost inițiată și organizată de membrii Cercului de Spiritualitate din cadrul rețelei de Cluburi Aleph ale Seminarului dorohoian.
  • 11 octombrie 2019 – a avut loc vernisajul expoziției fotografice „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi!”. Expoziția a inclus fotografii realizate de membrii Clubului de fotografie „Lumină lină”, care face parte din rețeaua de cluburi ALEPH din cadrul Seminariilor Teologice.
  • 23 noiembrie 2019 – la Seminar  s-a întrunit Cercul  pedagogic   al  profesorilor  de  fizică gimnaziu-liceu, Zona Dorohoi.
  • 17 decembrie 2019 – pe Scena Sălii Teatrului Dorohoi, a avut loc tradiționalul Concert de colinde „Crăciunul, bucurie sfântă” organizat de Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob”.

2018

  • 24 ianuarie 2018 – în Paraclisul școlii, s-a oficiat slujba de Te-Deum, cu prilejul aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, precum și o slujbă de pomenire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a celor care au contribuit la înfăptuirea acestui vis al poporului român. În aceeași zi, Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit un spectacol dedicat Zilei Unirii Mici, realizat de Casa Municipală de Cultură, în parteneriat cu școlile și liceele din oraș. Seminarul Teologic a fost reprezentat de membrii Ansamblului de dansuri populare Romanița.
  • 25 ianuarie 2018 – în Sala de festivități Pimen Mitropolitul s-a desfășurat activitatea „Unirea-națiunea a făcut-o”, în cadrul căreia, doamna Anamaria Dorohoncianu, profesor de istorie, a vorbit celor prezenți despre personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și însemnătatea Unirii. Membrii Cenaclului Haris, îndrumați de doamna Cristina Ionela Ignat, profesor de Limba Română, au prezentat un colaj de poezii specifice momentului aniversar. La finalul activității, la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor, s-a desfășurat și un concurs de istorie, la care s-au înscris 5 echipe, formate din elevii Seminarului.
  • 29 ianuarie 2018 – în Paraclisul Seminarului, a avut loc Vecernia Mare unită cu Litia, săvârșită de un sobor format din 20 de preoţi, protos fiind Arhim. Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei. Marți, 30 ianuarie, s-au săvârșit slujba Utreniei, Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, Slujba Sfintei Liturghii, precum și slujba de pomenire a ctitorilor. Răspunsurile la slujbe au fost date de un cor alcătuit din elevi și absolvenți ai Seminarului.
  • 14 februarie 2018 – membrii cenaclului „Haris” au adus un omagiu poetului Grigore Vieru, la împlinirea a 83 de ani de la nașterea sa, sub egida „Grigore Vieru-omul și poetul”.
  • 9 martie 2018 – la Seminarul Teologic Dorohoi, s-a desfășurat activitatea „Drepturile și libertățile fundamentale ale omului”. Elevii claselor a XI-a și a XII-a au avut ca invitat pe domnul judecător Lucian Lungu, de la Judecătoria Botoșani, absolvent al Seminarului dorohoian, promoția 2007.
  • 9 martie 2018 – Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit cea de a XV-a ediție a spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, organizat și prezentat de membrii Cenaclului „Haris”de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob”, coordonați de doamna Cristina Ionela Ignat, profesor de Limba Română.
  • 26 aprilie 2018 – membrii Cenaclului Haris au fost prezenți la Memorialul Ipotești-Centrul Național de studii Mihai Eminescu, cu prilejul evenimentului organizat de Biblioteca Națională de Poezie, care a marcat Săptămâna Națională a Bibliotecilor/Ziua Națională a Bibliotecarului. Tinerii seminariști au acceptat invitația la lectură a scriitorului Lucian Vasiliu, au vizitat expoziția de carte rară „Opera eminesciană în ediții de patrimoniu”, precum și casa copilăriei lui Eminescu.
  • 16 -17 aprilie 2018 – elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au participat la cea de-a IX-a ediție a Concursului Național „Creangă…la el acasă”, la Târgu Neamț.  La secțiunea „Dramatizare”, trupa de teatru Haris a prezentat piesa „Un bulgăre de humă” în regia semnată de prof. Cristina Ionela Ignat, sunet și decor – pr. Ionuț Crețu, impresionând juriul și publicul spectator și obținând, astfel, pentru a VIII-a oară, trofeul concursului.
  • 7 iunie 2018 – S-a desfășurat cercul pedagogic al profesorilor de Religie din zona Dorohoi.
  • 9 iulie 2018, la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a avut loc revederea absolvenților promoției 2008.
  • 30 august 2018 – a avut loc revederea de 20 de ani a Promoției 1998.
  • 5 august 2018 – la Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi a avut loc prăznuirea ocrotitorului și patronului spiritual al școlii. Manifestările au debutat cu Slujba Vecerniei, oficiată în după-amiaza zilei de sâmbătă, 4 august 2018 de un sobor de preoți, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Marius Onofrei de la Parohia Strahova. Duminică, 5 august 2018, în paraclisul „Sf. Ioan Iacob”, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul, închinat Sfântului Ioan Iacob, precum și Sfânta și dumnezeiasca Liturghie. Soborul de preoți a fost condus de P. Cuv. Arhim. Teofil Timișag, starețul mănăstirii Gorovei, cuvântul de învățătură fiind rostit de P. C. Pr. Constantin Muha, director al Seminarului.
  • 30 octombrie 2018 – la Seminar s-a desfășurat Simpozionul „Biserica și Armata în realizarea Marii Uniri- Aspecte și personalități moldave și din zona Dorohoiului”. Evenimentul a fost organizat de Seminar în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale – care a acordat și un grant financiar, Primăria Municipiului Dorohoi, Casa de Cultură a Municipiului Dorohoi, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi și Asociația „Cultul Eroilor”.
  • 15-21 octombrie 2018 – la Seminar a avut loc a șasea întâlnire transnațională de predare, formare și învățare din cadrul proiectului Erasmus+ „Migrants in the world history and woman’s role”, proiect coordonat de dna. prof. Gianina Butescu și finanțat de Uniunea Europeană prin ANPCDEFP.
  • 28 noiembrie 2018 – Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit Concertul de colinde care marchează sărbătoarea Sfântului Andrei, cel întâi chemat la apostolat, Ocrotitorul României. Concertul a fost organizat de Asociaţia „Frăţia Ortodoxă” din Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” şi Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Dorohoi.
  • 18-19 noiembrie 2018 – elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, ai Liceului „Regina Maria”, ai Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi precum și ai Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni au avut posibilitatea să afle trecutul și prezentul a două clădiri emblematice pentru capitala Românei: Palatul Parlamentului și Palatul Patriarhiei. Vizita a fost posibilă datorită sprijinului doamnei senator Doina-Elena Federovici și a domnului ing. Dorin Alexandrescu, primar al municipiului Dorohoi, care au asigurat transportul, masa și cazarea. Invitaţia a fost oferită ca recompensă pentru prestaţia celor patru echipaje la Concursul „File de istorie locală” desfăşurat în cadrul Zilelor oraşului Dorohoi.
  • 19 decembrie 2018 – în cadrul Concertului de Colinde „Crăciunul, bucurie sfântă”, Sala teatrului din Dorohoi a răsunat, timp de câteva ore, de vocile colindătorilor: Corul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”, îndrumat de doamna Gheorghina Gușulei și Sabrina Aiacoboaie, elevă la aceeași școală, Corul Liceului „Regina Maria” precum și Corul Asociației Tinerilor Ortodocși Români, filiala Dorohoi, îndrumat de Pr. Mihai-Claudiu Foca și Pr. Marius Onofrei; Delia Ciubotariu; Parascheva Pintili, Corul „George Enescu”, dirijat de doamna Gheorghina Gușulei, precum și Fanfara „Moștenitorii” de la Școala „Al. I. Cuza” Dorohoi, coordonată de profesorii Rodica și Vasile Bradu, care au devenit deja invitați permanenți în cadrul acestui concert. Corul psaltic „Agnus”, dirijat de părintele Andrei-Paul Smeu, profesor la Seminar, a prezentat un colaj de colinde psaltice, iar Grupul vocal „Harisma”, alcătuit din elevi de la cele două profile de la Seminar și dirijat de elevul Dan-Dumitru Zăhărescu a interpretat o serie de colinde tradiționale. Surpriza serii a fost Trupa ORA3, formată din 5 elevi de la Seminar, coordonați de Pr. Ionuț Crețu care au transmis un mesaj emoționant înaintea sărbătorii Nașterii Domnului. Concertul a fost încheiat de Corul „Haris”, coordonat și dirijat de părintele profesor Constantin Muha. Tinerii seminariști au prezentat mai multe colinde din repertoriul coral, pe notație liniară.

2017

  • 21-28 ianuarie 2017 – trei cadre didactice și patru elevi de la Seminar au luat parte la prima activitate de învățare, predare și formare, organizată de I.I.S.S. „Carlo Maria Carafa” Mazzarino, Italia, în cadrul Proiectului Erasmus+ “Little towns – big history – great opportunities”.
  • 24-25 februarie 2017 – membrii Cercului de Spiritualitate din cadrul Aleph, îndrumați de Pr. Mihai Țigănescu au desfășurat la un pelerinaj la Mănăstirea Putna.
  • 7 martie 2017 – Ansamblul folcloric Romanița, coordonat de Ilie-Cristian Tofan și Corul bărbătesc al clasei a XII-a Pastorală, îndrumat de prof. Daniel Hariga au fost prezenți pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi la spectacolul „Armonii de primăvară”, eveniment realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
  • 10 martie 2017 – tinerii seminariști au fost prezenți la Vârfu Câmpului, la invitația doamnei ing. Maria Huțu, primar al comunei. În cadrul unui parteneriat încheiat între Seminarul Teologic, Școala Gimnazială Vârfu Câmpului și Consiliul Local Vârfu Câmpului, copiii, tinerii și vârstnicii au urmărit piesa de teatru „Nic-a lui Ștefan Apetrei”, interpretată de membrii Trupei de teatru HARIS, precum și momente muzicale și umoristice dedicate mamei.
  • 6 aprilie 2017 – Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob“ Dorohoi a fost gazda conferinţei duhovniceşti cu tema „Tineri, ţineţi candela aprinsă!“ susţinută de P. Cuv. Arhim. Mihail Daniliuc, egumen al schitului Vovidenia-Neamţ. Conferința s-a desfășurat în sala de festivităţi „Pimen Mitropolitul“ la iniţiativa Clubului Aleph şi a Consiliului Şcoalar al Elevilor din Seminarul dorohoian.
  • 23-29 aprilie 2017 – în localitatea Varna din Bulgaria a avut loc reuniunea transnaţională de predare/formare/învățare în cadrul unui proiect Erasmus+, şcoala gazdă fiind I.I.S.S. ”Konstantin Preslavski”. La această întâlnire transnațională au participat delegații din toate țările partenere: România, Italia, Turcia, Grecia, Spania și Portugalia, iar Seminarul dorohoian a fost reprezentat de două cadre didactice: Pr. Prof. Petru-Georgel Chichioacă și Pr. Ionuț Crețu și trei elevi: Iordana Sinculei, Laura Tudosanu și Andrei Chichioacă.
  • 8-12 mai 2017 – Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” a organizat „Zilele porților deschise”, pentru toți cei interesați să cunoască această instituție de învățământ. Oaspeţii au vizitat spațiile școlare: Paraclisul „Sf. Ioan Iacob”, Biblioteca „Pr. Dumitru Furtună” și Centrul tematic „Ion Creangă” și au purtat dialoguri cu elevii și profesorii de la Seminar. Cu acest prilej, Consiliul școlar al elevilor a organizat ateliere de lucru în cadrul Cercului artistic, Cluburilor de Literatură, Jurnalism, Spiritualitate, Corul Haris, etc.
  • 19 mai 2017 – s-a desfășurat la Târgu Neamț cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național „Creangă… la el acasă”. La secțiunea Dramatizare, Trupa „Haris” a participat în calitate de invitat, întrucât la ediția anterioară a obținut Trofeul Concursului, cu sceneta „Nică a lui Ștefan Apetrei”. În acest an membrii trupei de teatru „Haris” au prezentat sceneta „Poftiți la petrecere”, în regia doamnei profesor Cristina-Ionela Ignat, în colaborare cu Pr. Ionuț Crețu. La secțiunea Proiecte, eleva Elena Darie a realizat o carte de colorat inspirată din povestea „Fata babei și fata moșului” obținând Premiul I. La secțiunea Creație literară Iordana Sinculei a obținut Premiul I, George Ungureanu-Premiul al II-lea, Miruna Precob-Premiul al III-lea, Iuliana Micuțaru-Mențiune, Elena Darie-Mențiune, Dan Zăhărescu-Mențiune. La secțiunea Interpretare artistică Ansamblul de dansuri populare „Romanița” a fost răsplătit de juriul concursului cu Premiul I. S-au obținut și următoarele Mențiuni: Teodor Butescu, Florin Goian, Diana Stan, Petronela Axînte și George Ungureanu, Andreea Axînte, Alexandru Frantiuc. Elevul Teodor Butescu a obținut Premiul Special al juriului, pentru teatru și interpretare de muzică ușoară din repertoriul internațional.
  • 12 iunie 2017 – Consiliul Școlar al Elevilor de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a organizat o dezbatere despre consumul de droguri şi efectele lui precum și despre pericolul pe care îl reprezintă drogurile pentru consumatori.
  • 17-21 iulie 2017 – 17 elevi și eleve de la cele două profile ale Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi au beneficiat de o tabără gratuită la Mănăstirea Vorona. Tabăra a fost posibilă cu sprijinul fundației „Friendship and Aid to Eastern Europe” din Marea Britanie, condusă de părintele Franscisc, reprezentată în România de către dl. Brian Douglas.
  • 27 iulie 2017 – la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a avut loc revederea absolvenților promoției 2007.
  • 4-5 august 2017 – Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi și-a serbat, ca în fiecare an, ocrotitorul și patronul spiritual, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Manifestările au debutat cu Slujba Vecerniei, oficiată vineri, 4 august 2017 de un sobor de 15 preoți, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Vasile Cojocariu de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din Bucecea. Sâmbătă, 5 august 2016, de la primele ore ale dimineții, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul, închinat Sfântului Ioan Iacob, precum și Sfânta Liturghie. Soborul de 23 preoți și un diacon a fost condus de Protos. Conf. Dr. Iustinian Cîrstoiu, care a rostit și cuvântul de învățătură.
  • 29 septembrie 2017 – la concursul de istorie a orașului Dorohoi, elevii seminariști au obținut Premiul I. Prezentatorul concursului, a fost, la fel ca și anul trecut, Ilie Cristian Tofan, președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Seminarul Teologic Dorohoi. Doamna deputat Mihaela Huncă a oferit un Premiu Special elevilor concurenți, profesorilor coordonatori și dlui. prof. Ilarion Mandachi, și anume „O zi la Parlamentul României”.
  • 15-21 octombrie 2017 – O delegație formată din prof. Gianina Butescu, prof. Cristina-Ionela Ignat și elevii Larisa Purice, Antonia Pălie și Cosmin Axinte s-au aflat în Grecia, în localitatea Volos, la întâlnirea transnațională de predare, formare și învățare din cadrul proiectelui Erasmus+ „Migrants in the world history and woman`s role”.
  • 15 noiembrie 2017 – un grup de elevi de la Seminarul Teologic Dorohoi, însoțiți de Pr. Vasile Ionuț Crețu, a asistat la o ședință de judecată la Judecătoria Dorohoi. Activitatea a avut loc la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor, reprezentat de Bogdan Precob din clasa a XII-a A, avocat al elevilor, în baza unui protocol încheiat între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, privind educația juridică în unitățile școlare din România.
  • 28 noiembrie 2017 – la Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc a șaptea ediție a Balului Bobocilor.
  • 14 decembrie 2017 – la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a avut loc simpozionul „Din temniţe spre sinaxare”, dedicat martirilor şi mărturisitorilor care au pătimit pentru credinţă şi neamul românesc, la care au participat profesori şi preoţi din zona municipiului Dorohoi şi elevi de la şcolile din localitate. Activitatea s-a înscris în tematica Anului omagial 2017, proclamat de către Patriarhia Română ca „An comemorativ dedicat Patriarhului Iustinian şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.
  • 17 decembrie 2017 – Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit concertul de colinde „Crăciunul – bucurie sfântă” organizat de Seminar și susținut de Corul Haris, dirijat de pr. prof. Constantin Muha, Corul psaltic „Agnus”, dirijat de pr. prof. Andrei Smeu și grupul „Symbol”, dirijat de Dan Zăhărescu, elev în clasa a XI-a. În deschiderea concertului a evoluat un grup de elevi de la Profilul Filologie-Bilingv din cadrul Seminarului, îndrumați de pr. Ionuț Crețu, care au interpretat câteva colinde în limba engleză.

2016

  • martie-aprilie 2016 – a fost realizat un clip de prezentare, de către membrii Consiliului Școlar al elevilor, îndrumați de Pr. Crețu Vasile Ionuț, în vederea promovării imaginii școlii și a ofertei educaționale.
  • 9 aprilie 2016 – Grupul vocal Harisma, dirijat de elevul Giovani Zgâmbău, a participat la Festivalul ouălor încondeiate, desfășurat în Parohia Rogojești, Protopopiatul Dorohoi.
  • 18 aprilie 2016 – la Tg. Neamț s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Concursului Regional „Creangă… la el acasă”. Elevi de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi au participat la toate secțiunile Concursului, dintre care amintim: la secțiunea Dramatizare, Trupa „Haris” a obținut Trofeul  Concursului, cu sceneta „Nic- a lui Ștefan Apetrei”, la secțiunea Proiecte – Marele Premiu, cu macheta Bisericii „Sf. 40 de Mucenici din Iași” în care a slujit ca diacon Ion Creangă, realizată de elevii Radu Ciornei și Alexandru Gheorghiță.
  • 20 aprilie 2016 – Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit Concertul de Paști, susținut de membrii Corului Haris, îndrumat și dirijat de părintele director Constantin Muha.
  • 3 iunie 2016 – s-a desfășurat la Botoșani etapa județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”. Școala noastră a fost reprezentată de elevii Alexandru Gheorghiță și Radu Ciornei din clasa a XII-a A, coordonați de prof. Cristina Ionela Ignat și Pr. Ionuț Crețu, care  s-au înscris în concurs cu două lucrări deosebite: macheta casei memoriale „Ion Creangă” din Humulești și macheta Bisericii „Sf. 40 de Mucenici” din Iași, unde marele povestitor a slujit ca diacon. Lucrările celor doi elevi au fost răsplătite de juriu cu premiul I.
  • 22 august 2016 – a avut loc revederea de 10 ani a Promoției 2006.
  • 27 septembrie 2016 – s-a desfășurat activitatea „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul-mare cărturar și tipograf”. Activitatea s-a înscris în șirul manifestărilor desfăşurate în toată ţara, în anul 2016, Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Părintele Petru-Georgel Chichioacă, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române la Seminarul Teologic din Dorohoi, a prezentat motivele pentru care în Patriarhia Română anul 2016 este omagiat Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul. Elevii Cristian Tofan din clasa a XI-a Pastorală și Cezar Murariu din clasa a XII-a Pastorală au pregătit o serie de materiale informative pe care le-au prezentat în fața colegilor.
  • 30 septembrie 2016 – Echipa formată din elevii Marta Chiuariu, Bogdan Precob, Lucian Prodan și Robert Adelin Crușninschi a fost desemnată câștigătoarea Concursului de Istorie a orașului Dorohoi.
  • 10 octombrie 2016 – la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor, s-a desfășurat un studiu de caz despre grupurile vulnerabile. Pe parcursul orelor de curs, 15 voluntari au purtat diverse etichete, cum ar fi: persoană cu dizabilități, bolnav de SIDA, copil bogat, dependent de droguri, persoană fără adăpost, refugiat din Siria, copil orfan, copil abuzat, tânăr obez, tânăr depresiv, cerșetor, fiu de preot, copil adoptat, persoană de etnie rromă. La finalul proiectului, după ce s-a aplicat un chestionar, fiecare voluntar a făcut aprecieri asupra felului în care a fost tratat de cei din jur și sentimentele trăite. Activitatea a fost amplu prezentată în ziarul Lumina și online https://doxologia.ro/educatie/studiu-de-caz-despre-grupurile-vulnerabile-la-seminarul-teologic-din-dorohoi.
  • 12-15 octombrie 2016 – a avut loc prima reuniune transnaţională de proiect în Trzebnica, Polonia, şcoala gazdă fiind Powiatowy Zespol Szkol nr. 1 w Trzebnicy, școală coordonatoare a proiectului. La această intâlnire transnațională au participat reprezentanți din toate țările partenere din proiect: România, Cipru, Italia și Spania. La mobilitate școala noastră a fost reprezentată de două cadre didactice: Prof. Gianina Butescu și Pr. Prof. Petru-Georgel Chichioacă.
  • octombrie 2016 –continuă lucrările la pictura din Paraclisul Sf. Ioan Iacob.
  • octombrie-noiembrie 2016 – a fost construită șarpanta de pe internatul Seminarului.
  • 11 noiembrie 2016 – la Sala Teatrului din Dorohoi, s-a desfășurat cea de-a șasea ediție a Balului bobocilor.
  • 19-20 noiembrie 2016 – trupele de teatru „Haris” și „Les bijoux” au participat la cea de-a VIII -a ediție a Festivalului de teatru bilingv „Eugen Ionescu”. Evenimentul a avut loc în Sala mare a Consiliului Județean Buzău și a fost organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău și Centrul Cultural Francofon Buzău. Marele Premiu al secțiunii în limba română a fost obținut de trupa „Haris” de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, realizând, astfel, un nou succes. Trupa „Haris”, coordonată de Prof. Cristina-Ionela Ignat și Pr. Ionuț Crețu, a impresionat juriul și publicul spectator cu piesa „Nic-a lui Ștefan”, adaptare a memorabilei opere „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Totodată, elevii seminariști au participat și la secțiunea în limba franceză a acestui festival, trupa „Les bijoux”, sub îndrumarea doamnei Prof. Gianina Butescu, obținând Mențiune cu piesa „L`Affaire Laferre”.
  • 24-27 noiembrie 2016 – o echipă de la Seminarul Teologic Liceal ” Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, formată din directorul instituției, Pr. Prof. Constantin Muha și Prof. Gianina Butescu, coordonator de proiect, a participat la prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus+, finanțat de Comisia Europeană prin Agentia Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Migrants in the world history and woman’s role, în Italia , la Torino.
  • 20 decembrie 2016 – elevii seminariști au evoluat de două ori pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi. Astfel, cu începere de la ora 11.00, Trupa de teatru „Haris”, a prezentat sceneta „Nic`a lui Ștefan”, sub îndrumarea doamnei profesor Cristina-Ionela Ignat și Pr. Ionuț Crețu. Totodată, Trupa de teatru „Les Bijoux”, coordonată de prof. Gianina Butescu, a prezentat piesa „L`affaire Lafferre”. În după-amiaza aceleiași zile, a avut loc tradiționalul Concert de colinde „Crăciunul – bucurie sfântă” susținut de Corul Haris, dirijat de pr. prof. Constantin Muha, Corul psaltic „Agnus” dirijat de Cezar Murariu, elev în anul IV și Grupul vocal-instrumental „Symbol”, dirijat de domnul prof. Daniel Hariga. Invitați în concert au fost: preșcolarii de la Grădinița nr. 4 și Grădinița nr. 6, structuri ale Seminarului, Corul „George Enescu”, dirijat de prof. Gheorghina Gușulei, Petra Cozma, Parascheva Pintili, Grupul Folk-ATOR Dorohoi și Grupul de colindători „Imperialii” de la Parohia Sf. Împărați Dorohoi.
  • 20 decembrie2016 – la Seminar s-a desfășurat un amplu exercițiu de evacuare în caz de incendiu.

2015

  • 26 februarie 2015 – la Seminar a avut loc comemorarea părintelui Dumitru Furtună.
  • 9 martie 2015 – S-a desfășurat Spectacolul „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”-ediția a XII-a, organizat și prezentat de membrii Cenaclului „Haris”, coordonați de doamna Prof. Cristina Ionela Ignat.
  • 2 aprilie 2015 – Sala Teatrului din Dorohoi a găzduit Concertul de Paşti „Ziua Învierii”, susținut de Corul „HARIS” și invitații.
  • 6-7 aprilie 2015 – Elevi ai Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi s-au deplasat la Tg. Neamț, unde a avut loc cea de-a VI-a ediție a Proiectului Educativ cu participare internațională „Creangă… la el acasă”. Aceștia au participat la toate secțiunile concursului, obținând numeroase premii. La secțiunea Dramatizare, trupa de teatru Haris a participat, în calitate de invitat special, ca urmare a obținerii trofeului acestui concurs la ediția anterioară. Trupa a prezentat piesa „De la cireșe la urat”, în regia Prof. Ignat Cristina, în colaborare cu Pr. Ionuț Crețu și Pr. Prof. Teodor Budacă.
  • 16 mai 2015 – a avut loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului judeţean de teatru francofon „Parole et Theatre”, eveniment patronat de Inspectoratul Școlar Botoșani, organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” în parteneriat cu Centrul de limbi străine și multilingvism, Asociația județeană a profesorilor de Limba și literatura română și de Societatea cultural-artistică „Arlechin”. Trupa „Les bijoux”, de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, coordonată de doamna profesoară Gianina Butescu, a participat în concurs cu piesa de teatru „L’affaire Laferre”, obținând Premiul I, pentru cel mai bun spectacol.
  • 9-10 ocrombrie 2015- în cadrul Concursului „Religia în dimensiune virtuală”, desfășurat la Centrul Cultural – Pastoral „Sfântul Ilie” Miclăușeni, elevii Laura Marta Chiuariu și Ionuț Ciubotariu au prezentat proiectul intitulat „Mama Blondina, o martiră a Siberiei”, cu tema Modele de viețuire creștinească.
  • 13 noiembrie 2015 – s-a desfășurat ediția a V-a a Balului Bobocilor.
  • 26 noiembrie 2015 – Consiliul local al Municipiului Dorohoi a hotărât transmiterea în patrimoniul Seminarului a unui microbuz școlar.
  • 30 Noiembrie 2015 – în Sala Teatrului din municipiul Dorohoi a avut loc un concert de colinde dedicat Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Evenimentul, susținut de corul Haris, a avut ca invitați: Corul „George Enescu”, Corul clasei a II-a A Step by Step de la Şcoala nr. 7, Corul Liceului „Regina Maria”, Grupul vocal al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români, Grupul vocal al Complexului „Floare de colţ”, Interpreta de muzică populară – Iustina Irimia-Cenuşă și Corul „Nicolae Bogdan” din Sighişoara.
  • 4 decembrie 2015 – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi a găzduit un eveniment cultural deosebit, prilejuit de lansarea operei integrale a părintelui prof. dr. Dumitru Furtună, ctitorul de la 1923 al Seminarului. Lansarea celor 9 volume, cuprinzând peste 2.700 de pagini, s-a bucurat şi de prezenţa ÎPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a oficiat cu această ocazie şi slujba Sfintei Liturghii în Paraclisul Seminarului, precum şi o slujbă de pomenire. La eveniment au fost prezenţi şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, prof. univ. dr. acad. Alexandru Zub, prof. univ. dr. Gheorghe Macarie, dl prof. Corneliu Muha, directorul Editurii „Sf. Mina“ din Iaşi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai instituţiilor administrativ-superioare, ai instituţiilor partenere şi ai diferitor organizaţii culturale şi ONG-uri. Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic prezentat de membrii Cenaclului „Haris“ şi ai cluburilor „Aleph“ din cadrul Seminarului dorohoian.
  • 16 decembrie 2015 – s-a desfășurat, în Sala Teatrului din Dorohoi, Spectacolul de colinde și obiceiuri de iarnă „Nu uita când ești voios, Române, să fii bun!”, eveniment organizat de Clubul „ALEPH” din cadrul Seminarului, în colaborare cu Asociația „Pro Vita” Dorohoi.

2014

  • 15 ianuarie 2014 – la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, a avut loc activitatea „Numai poetul…”, prilejuită de împlinirea a 164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
  • 14 februarie 2014 – elevii seminariști au participat la comemorarea poetului Grigore Vieru, activitate desfășurată în parteneriat cu Casa Municipală de Cultură.
  • 9 martie 2014 – s-a desfășurat Spectacolul „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, ediția a XI-a.
  • 18 martie 2014 – au avut loc manifestările prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Seminarului şi 20 de ani de la reînfiinţare. Programul a debutat cu primirea invitaţilor, dintre care amintim pe Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, P.S. Varlaam Ploieșteanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, episcop vicar patriarhal, dl. academician Alexandru Zub, dl. prof. univ. Gheorghe Macarie, vicepreședinții Consiliului Județean dl. ec. Gheorghe Sorescu și dl ing. Paul Ioan Pavăl, dl. ing. Dorin Alexandrescu primarul orașului Dorohoi, dl. ec. Constantin Bursuc – viceprimar al orașului Dorohoi, dna. Otilia Luca – inspector școlar adjunct al ISJ Botoșani, pr. Prof. Petru Georgel Chichioacă – inspector pentru disciplina Religie, d-na prof. Paula Gavriluță – inspector pentru învățământ preșcolar, dl. Corneliu Muha – consilier economic al MMB și manager general al editurii „Sf. Mina” din Iași, foști inspectori școlari generali ai ISJ Botoșani și foști primari ai orașului Dorohoi, reprezentanți ai autorităților locale, oameni de afaceri, profesori care au predat în decursul timpului la Seminar, absolvenți ai Seminarului și mulți alții.La ora 15.00 în Paraclisul „Sf. Ioan Iacob” s-a săvârșit în sobor, o slujbă de mulțumire și slujba de pomenire a ctitorilor Seminarului. Manifestările au continuat în Sala de festivități cu vernisarea expoziţiei fotografice „Seminarul Teologic Dorohoi – Şcoala de la Răscruci în 90 de cadre de ieri și de azi”, realizată de Pr. Crețu Vasile Ionuț, Consilier educativ. În Sala Teatrului a  urmat lansarea cărţilor „Seminarul Teologic Dorohoi – Trecut şi Prezent – File de monografie“ şi „Restituiri – fragmente din opera teologică a părintelui Dumitru Furtună“. Manifestările s-au încheiat cu un spectacol susţinut de membrii Cenaclului „Haris” din cadrul Seminarului.
  • 7-8 aprilie 2014 – la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț în cadrul Proiectului Național Educativ cu Participare Internațională „Creangă… la el acasă”, ediția a V-a, Trupa Haris, coordonată  de Prof. Cristina Ionela Ignat, Pr. Ionuț Crețu și Pr. Prof. Teodor Budacă a prezentat piesa „De la Humulești la Folticeni”, piesă cu care au obținut pentru a cincea oară Trofeul Concursului.
  • 10 aprilie 2014, membrii Trupei de teatru Haris au participat, în calitate de invitați speciali,  la Festivalul concurs „Masca”, desfăşurat la Grădiniţa cu program prelungit „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, interpretând sceneta ”De la Humulești la Folticeni”.
  • 7-11 aprilie 2014, la Slatina, eleva Elena Avădăni, din clasa a X-a B, a participat la Olimpiada Națională de Religie, îndrumată fiind de Pr. Vasile Ionuț Crețu.
  • 23-26 aprilie 2014 Robert Floria (clasa a XII-a Patorală) și Ovidiu-Gabriel Însurățelu (clasa a XI-a Pastorală), avându-l ca îndrumător pe Pr. Prof. Chichioacă Petru-Georgel, au participat la Olimpiada de Religie pentru Seminarii și Licee teologice ortodoxe, etapa națională.
  • 26 aprilie 2014 – Seminarul a găzduit Cercul pedagogic al profesorilor de Geografie din zona Dorohoi. Tema ședinței de lucru a fost „Formarea Universului și a Pământului – abordare interdisciplinară Geografie – Teologie” referent fiind Pr. Prof. Teodor – Cătălin Budacă.
  • 24-28 iunie 2014 – 15 elevi seminariști, împreună cu doi însoțitori din cadrul instituției au beneficiat de o tabără gratuită în comuna Vama din județul Suceava, oferită de domnul Brian Douglas, director al ST RCHF-NL (Stichting Romanian Children’s Humanitarian Foundation).
  • 30 iunie 2014 – a avut loc revederea promoției 2004.
  • 1 octombrie 2014 – membrii Cenaclului Haris au prezentat un deosebit moment artistic la Căminul de bătrâni din Dorohoi.
  • 2 octombrie 2014 – a avut loc inaugurarea și sfințirea Cabinetului Şcolar nr. 1 din Dorohoi, amplasat în sediul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 6 – structură a Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi.
  • 3-5 octombrie 2014 – cu prilejul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Dorohoi elevii seminariști au fost prezenți pe scenă, contribuind la buna dispoziție a publicului. Au evoluat, pe rând, următorii elevi: Sabin Cojocaru (IX B), Petru Braer (XI A), Elena Avădăni (XI B), Roxana Hanganu (XI B). De asemenea, în cadrul Concursului de Istorie desfășurat la Sala Teatrului din municipiu, cu același prilej, echipa formată din elevii Roxana Ibănișteanu (XI B), Daniela Pleșca (XI B), Marta Chiuariu (X B) și Andrei Podaru (XI A), a obținut locul al doilea, iar la Concursul de pictură „Arthur Verona”, eleva Avădăni Elena(XI B) a obținut locul al treilea.
  • 29 octombrie 2014 – a avut loc activitatea „Sfinții Martiri Brâncoveni-apărători și mărturisitori ai credinței creștin-ortodoxe” inițiată de Părintele Petru-Georgel Chichioacă, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. La final, membrii corului psaltic Agnus au interpretat „Balada sfinților martiri”.
  • 6 noiembrie 2014 – a avut loc ediția a IV-a a Balului Bobocilor.
  • 18 noiembrie 2014 – filiala Dorohoi a Asociaţiei Tineretul Creştin Ortodox(ATOR), a găzduit întâlnirea cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei cu tinerii liceeni, în incinta Seminarului.
  • 20 noiembrie 2014 – Seminarul a găzduit Cercul pedagogic al profesorilor de Istorie și Religie Ortodoxă.
  • 30 noiembrie 2014 – În Catedrala orașului a avut loc tradiționalul Concert de Colinde dedicat Sfântului Apostol Andrei, la care a participat și corul Haris,îndrumat și dirijat de Pr. Prof.  Constantin Muha, directorul Seminarului.
  • 9 decembrie 2014 – Părintele arhim. Ioan Harpa, stareţul Mănăstirii Popăuţi, a susținut la Seminarul dorohoian conferința „Sfânta Spovedanie – Taină a morţii şi învierii cu Hristos şi în Hristos”.
  • 10 decembrie 2014 – La concursul International „O, ce veste minunată” editia a V-a, organizat la Botoșani în Sala de spectacole a Casei Sindicatelor, Corul Haris, condus de Pr. Prof. Constantin Muha, a obținut Trofeul Concursului. De asemenea, Corul mixt „Harisma”, dirijat de elevul Răzvan Sarafim, a obținut locul I.
  • 11 decembrie 2014 – în Protopopiatul Hârlău a avut loc întâlnirea membrilor ATOR, conferențiar fiind P. Cuv. părinte Protos.Nicodim Petre. La finalul conferinței, corurile -„Haris” dirijat de Părintele director Constantin Muha, „Harisma” și „Agnus” dirijate de elevul Răzvan Sarafim, clasa a XII-a Pastorală, precum și Grupul vocal-instrumental „Symbol”, coordonat de domnul Prof. Daniel Hariga, au prezentat un colaj de colinde românești, încântând pe toți cei prezenți la conferință.
  • 16 decembrie 2014, la Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc Concertul de colinde susținut de Corul Haris, avându-l ca dirijor pe Pr. Prof. Constantin Muha, directorul Seminarului. La finalul concertului, Ansamblul folcloric „Romanița”, coordonat de elevii Petru Braer și Roxana Hanganu din clasa a XI-a, a prezentat un program de obiceiuri și datini românești.

2013

  • 14-18 ianuarie 2013, Agenția  Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale a aprobat o vizită pregătitoare în programul de „Învățare pe tot parcursul vieții” Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, prin persoana doamnei prof. Butescu Gianina. Vizita pregătitoare a avut ca scop elaborarea unui proiect Comenius Multilateral. La  această întrunire au luat parte reprezentanți din 5 țări: România, Turcia(țara gazdă), Belgia, Croația și Norvegia.
  • 11 februarie 2013 – ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însoțit de P. Cuv. Pr. Consilier Hrisostom Rădășanu, Consilierul pentru învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, au vizitat Seminarul dorohoian. Membrii cluburilor de literatură şi de jurnalism „Aleph“ din cadrul Seminarului au lansat revista de poezii „Picături de sidef“, fiecare elev autor recitându-şi propriile creaţii și stârnind un uriaș val de emoții în rândurile ascultătorilor.
  • 26 februarie 2013 – A avut loc comemorarea părintelui Dumitru Furtună. Slujba de pomenire, a fost oficiată în paraclisul Seminarului, apoi membrii Cenaclului Haris, au prezentat sceneta „Credința, învățătura și hărnicia”, după povestea cu același nume, inclusă în volumul de povestiri culese de părintele Dumitru Furtună din satele aflate în nordul Moldovei. Au luat cuvântul părintele director Constantin Muha, domnul profesor Ilarion Mandachi și părintele spiritual Ionuț Apetrei. Activitatea s-a înscris în șirul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la înființarea Seminarului Teologic din Dorohoi (1923) și a 20 de ani de la reînființare (1993).
  • 28 februarie 2013 – în Sala Albă de la Seminarul Teologic Dorohoi, a avut loc activitatea „Un mărțișor pentru marele povestitor Ion Creangă”. Evenimentul a marcat împlinirea a 167 de ani de la nașterea marelui povestitor.
  • 8 martie 2013 – S-a desfășurat ediția a X-a a Spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”.
  • 21 martie 2013 – membrii Cenaclului Haris au participat la Ipotești la manifestările prilejuite de „Ziua Mondială a Poeziei”.
  • 21 martie 2013, Trupa de teatru „Les Bijoux” a obținut locul al-II-lea la Festivalul Francofon Județean de Artă Teatrală „Parole Et Theatre”, ediția a III-a.
  • 1-2 aprilie 2013 – membrii Cenaclului Haris au câștigat Trofeul Concursului Național „Creangă… la el acasă”, ediția a IV-a, secțiunea dramatizare, cu sceneta „Nic-a lui Ștefan a Petrei”.
  • aprilie 2013 – s-a desfășurat Proiectul „Viața liturgică și duhovnicească în Seminariile botoșănene”, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” Botoșani.
  • 23 aprilie 2013 – a avut loc, în Sala Teatrului din Dorohoi, Concertul de Paşti „Ziua Învierii”, al Corului „Haris”.
  • un grup de elevi seminariști a participat la „Concursul Național Sf. Trei Ierarhi” Bacău, unde au obținut premii la secțiunile Creație literară și Artă Plastică.
  • 4 mai 2013 – elevii seminariști au participat la activitatea „Hai cu noi la șezătoare!”, desfășurat la Şcoala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu”, din Dumbrăviţa.
  • 8-10 mai 2013 – grupul „Româncuțele” de la Grădinița nr. 6 Dorohoi, structura Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, a participat la Festivalul Internațional de Folclor pentru copii „Am fost ș-om fi”-ediția a XV-a desfășurat la Sighetu-Marmației.
  • 4 iunie 2013 – la Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc un spectacol dedicat Zilei Copilului, intitulat „Copilăria, inima tuturor vârstelor”. Spectacolul a fost organizat de Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi în parteneriat cu structurile sale, Grădinița nr. 6 și Grădinița nr. 4.
  • Iunie 2013 – a apărut o nouă ediție a Revistei HARIS, îngrijită de membrii Clubului ALEPH.
  • 30 noiembrie 2013 – La concertul de colinde care a marcat sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, au participat corul Haris, îndrumat de părintele director Constantin Muha și corul mixt Harisma, dirijat de elevul Răzvan Sarafim-anul III Pastorală.

2012

  • 24 ianuarie 2012 – a avut loc activitatea „Pe tricolor e scris Unire!”,dedicată sărbătorii Unirii Principatelor Române.
  • 24 februarie 2012 – a avut loc spectacolul „Mamă, inima mă doare, lasă-mă la șezătoare!”, prezentat de membrii Cenaclului HARIS.
  • 8 martie 2012 – s-a desfășurat ediția a IX-a a Spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, în Sala Teatrului Dorohoi.
  • 3 aprilie 2012 – membrii Cenaclului HARIS au câștigat Trofeul Concursului Național „Creangă… la el acasă”, ediția a III-a, secțiunea dramatizare, cu sceneta „Pupăza din tei”.
  • aprilie 2012 – s-a desfășurat excursia tematică „Urmând calea marilor duhovnici botoșăneni”, finanțat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în cadrul proiectului „Semințele Credinței”.
  • 5-7 octombrie 2012 –  Seminarul a găzduit expoziția de fotografie „Dorohoi-cult și cultură”, prilejuită de împlinirea a 605 ani de atestare documentară a orașului Dorohoi.
  • iulie 2012 – 4 elevi seminariști au participat la „Școala de vară Varlaam Mitropolitul” la Miclăușeni, sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Tot atunci s-au pus bazele Rețelei de Cluburi Aleph.
  • 24 noiembrie 2012 s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, Simpozionul Interjudeţean „Ştiinţele Socio-umane şi Religia – principalele responsabile de educaţia morală a tinerei generaţii”.
  • 24 noiembrie 2012, la Seminarul Teologic dorohoian s-a desfăşurat Cercul nr. 9 al profesorilor de limbă franceză din zona Dorohoi.
  • 22 noiembrie 2012 s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, Cercul pedagogic nr. 1 al directorilor de licee din judeţul Botoşani.

2011

  • 30 ianuarie 2011 – la prăznuirea Sf. Trei Ierarhi, a avut loc hramul Seminarului, iar Sfânta Liturghie a fost oficiată în paraclisul școlii.
  • 15 februarie 2011 – membrii Cenaclului „Haris” au participat la comemorarea poetului Grigore Vieru, la Casa de cultură din Dorohoi.
  • 26 februarie 2011 – în paraclisul școlii a avut loc comemorarea părintelui Dumitru Furtună.
  • 1 martie 2011 – la Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc spectacolul „Un mărtişor pentru marele povestitor Ion Creangă”. Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII Ionăşeni.
  • 8 martie 2011 – la Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc ediția a VII-a a spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, prezentat de membrii Cenaclului „Haris”, îndrumați de doamna prof. Cristina Ionela Ignat.
  • 21 martie 2011 – la Seminarul Teologic din Dorohoi a fost sărbătorită Ziua Francofoniei.
  • 8 aprilie 2011 – a avut loc activitatea „Pădurea-izvor de viață”, desfășurată în cadrul Lunii Pădurii (15 martie-15 aprilie). Proiectul a avut ca obiectiv ecologizarea și plantarea de copaci în pădurea de la Pomârla (BT), în parteneriat cu Liceul „Anastasie Basota” Pomârla și Asociația Biosilva.
  • 5 mai 2011 – Membrii Cenaclului „Haris”, îndrumați de doamna prof. Cristina Ionela Ignat, au primit Premiul de excelență în cadrul Concursului național „Creangă… la el acasă” la Tg. Neamț, în cadrul secțiunii „Dramatizare”, cu piesa „Dănilă Prepeleac”.
  • 7-8 mai 2011 – Corul „Harisma”, dirijat de elevul Alexandru Darie, a participat la Concursul național de muzică pentru formațiuni corale, desfășurat la Piatra Neamț.
  • 5 august 2011 – Sf. Ioan Iacob a fost prăznuit la Seminarul Teologic din Dorohoi.
  • În perioada 2010-2012, prin Programul Comenius Regio, s-a desfășurat proiectul: „New Ways in English Language Teaching Through Sharing Experinces”, având ca parteneri: Casa Corpului Didactic Botoșani, Asociația „Sarepta” Dorohoi și Karaman İl Milli Eğitim Müdürlüğü, coordonator local Abdullah Tayyar Anadolu Lisesi, Karaman Rehberlikve Araştırma Merkezi din Turcia. S-au realizat schimburi de experiență între profesori, în cadrul primei vizite a echipelor de proiect din Turcia și România, bazate pe diversificarea metodelor de predare a limbii engleze, s-a utilizat limba engleză  în procesul de comunicare cu partenerii străini prin intermediul computerului (e-mail) și face-to-face, elevii au realizat o documentare istorică și culturală asupra partenerilor străini (istorie, cultură și civilizație, religie, tradiții și obiceiuri, gastronomie, etc.), au fost întâlniri de lucru, seminarii și s-a realizat o  pagină web a proiectului.
  • 10 noiembrie 2011 – la Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc prima ediție a Balului Bobocilor.
  • 30 noiembrie 2011 – cu prilejul sărbătorii Sf. Ap. Andrei, în Catedrala din Dorohoi s-a desfășurat un Concert de colinde la care a participat și Corul Haris.
  • 17 decembrie 2011 – Corul Haris a obținut  Diploma de excelență la Festivalul Coral „O, ce veste minunată”, desfășurat la Botoșani, în prezența ÎPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a unui numeros auditoriu.
  • s-a editat primul număr al revistei de chimie „Evrika”.
  • 19 decembrie 2011 – la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani Corul Haris a participat la  concertul de colinde „Bucuria Nașterii Domnului” organizat de Protopopiatul Botoșani. La concert a fost prezent ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

2010

  • 14 februarie 2010 – elevii seminariști au participat la proiectul „Cunoașterea operei și vieții lui Grigore Vieru”, în parteneriat cu Casa Municipală de Cultură Dorohoi.
  • 26 februarie 2010 – în Paraclisul Seminarului a fost omagiat Pr. Dumitru Furtună, întemeietorul „Școlii de la răscruci”, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la nașterea sa.
  • 8 martie 2010 – la Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc spectacolul „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, organizat de membrii Cenaclului Haris.
  • 15 mai 2010 – membrii Cenaclului „Haris” au câștigat trofeul Concursului „Creangă… la el acasă” cu piesa de teatru „Soacra cu trei nurori”, desfășurat la Tg. Neamț.
  • iunie 2010 – elevul Alexandru Darie a obținut Premiul de excelență la Festivalul Național de Muzică Populară „Mugurelul” din Dorohoi.
  • 25 august 2010 – a avut loc revederea promoției 2000.
  • 30 noiembrie 2010 – Corul „Haris” a participat la Concertul de colinde organizat cu prilejul prăznuirii Sf. Andrei, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.
  • decembrie 2010 – Corul Haris a susținut Concertul de Crăciun pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi.

2009

  • 25 ianuarie 2009 ÎPS Teofan a vizitat Seminarul din Dorohoi și a săvârșit prima slujbă arhierească în Paraclisul Seminarului.
  • 8 martie 2009 – a avut loc o nouă ediție a spectacolului „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, susținut de membrii Cenaclului „Haris”.
  • aprilie 2009 –  Trupa  de teatru HARIS a câștigat Premiul I la Concursul Național „Creangă… la el acasă”, secțiunea Dramatizare, desfășurat la Tg. Neamț.
  • 15 mai 2009 – Seminarul a găzduit Cercul pedagogic al directorilor de licee.
  • elevul Ștefănel Ciurciun obține Mențiunea I la Concursul județean de poezie „Sașa Pană”.
  • octombrie 2009 – corul „Haris” a participat la Concursul Coral „Tineri, lăudați pe Domnul”, desfășurat la Iași.
  • 24 octombrie 2009 – Corul „Haris” a participat la Festivalul de Interpretare muzicală „Jurjac”.
  • 9 decembrie 2009 – Corul „Haris” a concertat pe scena Sălii Teatrului din Dorohoi.

2008

  • 8 martie 2008 – a avut loc spectacolul „Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, susținut de membrii Cenaclului „Haris”.
  • în perioada 17-23 noiembrie a avut loc „Săptămâna Educației Globale” în cadrul căreia s-au desfășurat activități educative la nivel de școală, sau în parteneriat cu alte unități de învățământ.

2007

  • -8 martie 2007 – membrii cenaclului „Haris”, iniţiaţi de doamna profesor Cristina Ionela Ignat, au susţinut un extraordinar moment închinat mamei, în faţa unui numeros public. Pelicula realizată a fost prezentată la postul local de televiziune.
  • 10-13 aprilie 2007 – la faza naţională a Olimpiadei de Religie, desfăşurată la Râmnicu Vâlcea, elevul Viorel Florea din anul IV a obţinut premiul III, la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române.
  • 19 aprilie 2007 – Seminarul a contribuit la buna desfăşurare a acţiunii „Scriitori pe meleaguri natale”, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Au participat scriitorii: Shaul Carmel, Alecu Ivan Ghilea, Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, George Şerban ş.a. Corul „Haris” a susţinut un mic concert, după care s-a servit masa la cantina Seminarului.
  • 5 martie 2007 – s-a modificat total site-ul seminarului (www.seminaruldorohoi.ro).
  • 13 octombrie 2007 – la Iași, corul „Haris” a obținut Premiul Special al juriului în cadrul Concursului Coral „Cântați Domnului”, ediția a IV-a.
  • corul „Haris” a obținut Premiul Special la Festivalul Național de Muzică Populară „Mugurelul”, desfășurat la Dorohoi.

2006

  • 8 martie 2006 – Un nou spectacol dedicat mamei şi feminităţii, organizat de doamna profesoară Cristina-Ionela Ignat şi prezentat de membrii cenaclului „Haris”. A fost transmis integral pe postul local de televiziune.
  • Lansarea noii pagini web – www.seminaruldorohoi.ro – într-un format nou, cu o altă rubricaţie decât precedentele, accesibilă şi astăzi.
  • La etapa națională a Olimpiadei de Religie, desfăşurată la Tulcea au obţinut menţiuni elevii Ionel Anghel, anul IV la Dogmatică şi Ionuţ Spiridon, anul V, la I.B.O.R..
  • În cadrul ediţiei a II-a a Festivalului folcloric internaţional „Mugurelul”, elevul Ştefan Darie din anul III, a obţinut premiul I la secţiunea interpretare.
  • Seminarul a sponsorizat alături de alţi factori activi din zonă, festivalul folcloric internaţional „Mugurelul”, iniţiat de domnul prof. Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor şi Elevilor din Dorohoi.
  • În ediţia 2006 a concursului de poezie „Aripi deschise”, de această dată lansată la nivel interjudeţean, elevii Sorin Ioniţe din anul IV și Cosmin-Ştefan Daniliuc din anul III au fost printre finalişti. Elevul Ioniţe Sorin a fost premiat de domnul deputat Radu Drăguş, din partea Partidului Democrat.
  • Corul psaltic „Agnus” a primit „Distincţie de vrednicie” din partea ÎPS Părinte Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru participarea la Simpozionul Naţional de Muzică Bizantină de la Iaşi, 24 mai.
  • aprilie-mai 2006, elevul Nicolae Avărvărei a primit diplomă de participare la Expoziţia Naţională de Icoane „Rugămu-ne Ţie!” ediţia a VIII-a , desfășurată la Piteşti şi Curtea de Argeş, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea Şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.
  • Seminarul a fost cooptat în cadrul proiectului „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate”, colaborând cu Şcoala nr. 1 „Octavian Cotescu” Dorohoi.

2005

  • 8 martie 2005 – În sala de festivități a Seminarului, membrii Cenaclului  „Haris” au susţinut un frumos program artistic dedicat mamei.
  • Mai 2005 – Corul „Haris” condus de P.C. Pr. Constantin Muha, a susţinut o serie de concerte la Cholet, Franţa, făcând parte din delegaţia dorohoiană la cea de a XXI-a întâlnire de prietenie între oraşele Cholet (Franţa) şi Oldenburg (Germania). Au participat delegaţii din toate oraşele înfrăţite cu orașul Cholet, respectiv şapte naţiuni (francezi, germani, români, englezi, spanioli, canadieni, africani), de pe trei continente. 8 dintre cei 13 elevi seminarişti au alcătuit şi echipa de fotbal a municipiului Dorohoi, ieşind învingători şi primind cupa întrecerii din partea primăriei din La ville de May sur Evre.
  • Elevii Seminarului au participat la olimpiadele şcolare, faza judeţeană, la multiple discipline, ocupând locuri fruntaşe.
  • Iunie 2005 – Seminarul dorohoian a sponsorizat ediţia I a festivalului folcloric naţional „Mugurelul”, iniţiat de domnul prof. Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor şi Elevilor din Dorohoi.
  • Seminarul s-a numărat printre gazdele delegaţiei choleteze, conduse de domnul primar Gilles Bourdouleix, alături de Primăria Dorohoi.
  • Iulie 2005 – Seminarul dorohoian a sponsorizat festivalul muzical de interpretare a pieselor enesciene „Jurjac”, iniţiat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani, condusă de doamna Dana Pietraru.
  • Decembrie 2005 – Seminarul a sponsorizat alături de alte instituţii, întrunirea Scriitorilor botoşăneni pe meleagurile natale, din septembrie 2005. Au participat scriitorii Shaul Carmel, Alecu Ivan Ghilea, Alexandru Lungu, Mircea Aurel Buiciuc, Stela Covaci, Carmelia Leonte, Val Gheorghiu, Paul-Eugen Banciu, Al. Dobrescu, Nicolae Turtureanu, Cristian Simionescu, George Cuşnarencu, Gellu Dorian, Maria Baciu, Dumitru Ţiganiuc, Vlad Scutelnicu, Petruţ Pârvescu, George Şerban, Stelorian Moroşanu ş.a. Corul „Haris” a susţinut un mic concert la această întrunire.
  • septembrie 2005 – Seminarul a sponsorizat acţiunea de la Casa memorială a Sfântului  Ioan Iacob din Crăiniceni, împreună cu Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu, participând şi corul „Haris”, cu un program artistic.
  • la Concursul „Muguri de tezaur” de la Bucecea, elevii Nicolae Chebac, anul V şi Ştefan Darie, anul II, au obţinut locul III şi respectiv menţiune.
  • Echipa de fotbal a Seminarului a câştigat Campionatul Local de Fotbal, desfăşurat între liceele din zona Dorohoiului.

2004

  • La faza naţională a Olimpiadei de Religie desfăşurată la Botoşani, elevul Ionuţ Ungureanu din anul V a obţinut mențiune la Dogmatică şi elevul Florin Cîrlescu din anul V a obţinut mențiune la I.B.O.R.
  • Elevii Daniel Vlaicu, Tibor-Valentin Tăbăcaru din anul IV, şi Sorin Ioniţe din anul II, s-au numărat printre finaliştii concursului judeţean interliceal „Aripi deschise”, poeziile fiindu-le publicate în volumul colectiv de autori laureaţi.
  • Seminarul a sponsorizat, alături de alte instituţii, faza naţională a Olimpiadei de Religie de la Botoşani.
  • A avut loc lansarea celei de-a doua pagini web a Seminarului, cu sprijinul Editurii „Sf. Mina” S.R.L. Iaşi, prin bunăvoinţa domnului director Corneliu Muha şi cu efortul angajaţilor firmei, cu link-ul www.editurasfmina.ro/semdor.
  • În luna decembrie Corul „Haris” a obţinut diplomă pentru participarea la Concertul de Colinde „Iată vin colindători”, organizat de Primăria Bucecea în colaborare cu Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”, Centrul de Cultură Bucecea şi Grupul Şcolar Bucecea.

2003

  • Coriştii au înregistrat o casetă cu Liturghia psaltică, la solicitarea unei parohii din SUA, paroh fiind P.C. Pr. Anton-Florian Frunză;
  • La cea de a doua ediţie a concursului judeţean interliceal „Aripi deschise”, elevii Gheorghe Buzu din anul V şi Răzvan Nițică din anul II s-au numărat printre finalişti, poeziile fiindu-le publicate în volumul colectiv de autori laureaţi.

2002

  • La faza naţională a Olimpiadei de Religie desfăşurată la Pitești, elevii Mihai Bogdan Hrişcă, anul IV şi Andrei-Vlăduţ Ciurciun, anul IV, au obţinut menţiuni la disciplinele Dogmatică şi I.B.O.R.
  • La ediţia din 2002 a concursului judeţean interliceal „Aripi deschise”, lansat de doamna deputat Viorica Afrăsinei(PSD), Seminarul nostru a avut doi finalişti: elevii Gheorghe Buzu din anul IV şi Andrei-Silviu Grigore din anul III, poeziile fiindu-le publicate în volumul colectiv de autori laureaţi.
  • 21 decembrie 2002 – Casa Corpului Didactic Botoşani a acordat Seminarului Dorohoian Diplomă în rang Jubiliar şi Trofeul Aniversar, pentru sprijinul adus revistelor „Mentor XXI” şi „Intertext”.

2001

  • Seminarul a avut reprezentanţi în juriul taberei de pictură pentru elevi, organizată de parohia Pârcovaci – Hârlău, din 2001.
  • Seminarul a sponsorizat întrunirea profesorilor de istorie din ţară de la Botoşani, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

2000

  • Revista „Haris” editată cu binecuvântarea ÎPS Dr. DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de elevii şi profesorii Seminarului, cât şi de colaboratorii externi, a ocupat în anul 2000 locul I la concursul de reviste şcolare faza judeţeană.
  • Seminarul dorohoian a fost conectat la internet şi a devenit astfel primul Seminar Teologic şi al cincilea liceu din ţară cu pagină web activă, sponsorizat de firma „Conceptdata” S.R.L. Bucureşti, prin bunăvoinţa domnilor Gruia Constantinescu şi Petre-Paul Popa.
  • Seminarul a primit o Diplomă de onoare cu prilejul aniversării a 5 ani de la înfiinţarea Batalionului 332 Infanterie (1995-2000) Dorohoi.
  • Diplomă de participare în cadrul concursului lansat de Procter&Gamble, pentru obţinerea unui laborator de informatică.
  • Seminarul a primit „Diplomă de excelenţă” din partea Primăriei Municipiului Dorohoi pe anul 2000 pentru sprijinul acordat.
  • Corul „Haris” a înregistrat două casete audio, conţinând răspunsurile la „Sfânta Liturghie” din Duminica a-II-a a Postului Mare, oficiată de ÎPS Dr. DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
  • Este înregistrat şi CD-ul cu un buchet de piese corale religioase, patriotice, populare, arii din opere, dedicat ÎPS Dr. DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
  • Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, a obţinut locul 10 pe judeţ într-un clasament al unităţilor şcolare, având criteriu baza materială.

1999

  • elevul Marţuneac Gabriel – Corneliu, a obţinut premiul I la Concursul de pictură religioasă – „Un penel pentru credinţă” de la mănăstirea Vorona, tradiţie continuată și de elevii Avădăni Costel din anul III şi Avărvărei Neculai, anul I, care avut câteva expoziţii de grup cu icoanele sale cât şi elevul Rotăreanu Sergiu din anul I care măiestreşte în traforaj.
  • Corul „Haris” înregistrează casetele „Eu Sunt Învierea” cu piese religioase din Postul Mare şi perioada Penticostarului (de după Înviere) şi „Itinerarii Corale” conţinând piese patriotice, populare şi arii din opere.
  • Corul „Haris” este invitat de Primăria Cholet – Franţa, să inaugureze prima săptămână culturală franco-română la Cholet, fiind oaspete între 12 şi 17 iulie. A susţinut 5 concerte în localităţi şi locaţii diverse, lăsând o foarte bună impresie culturală şi artistică. P.C. Pr. Prof. Muha Constantin a primit ca distincţie o medalie omagială din partea Primăriei Cholet, prin domnul primar Gilles Bourdouleix.

1998

  • în cadrul fazei naţionale a Olimpiadei de Religie , desfăşurată la Rîmnicu-Vâlcea, elevul Precob Marian din anul V , a obţinut o menţiune la Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

1997

  • Seminarul a sponsorizat Olimpiada internaţională de română, ediţia 1997, desfăşurată la Botoşani.
  • Corul Seminarului are din nou ieşiri în afara graniţelor – Praga şi Viena.
  • Seminarul participă activ la consolidarea relaţiilor de prietenie Dorohoi – Cholet(oraş din Franţa înfrăţit cu oraşul Dorohoi).

1996

  • Corul Seminarului a primit diplomă în cadrul Festivalului Naţional al obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou „Bună vreme, bună vreme” – ediţia a-V-a, Tudora – Botoşani, luna decembrie.
  • Membri ai corului Seminarului au avut prima ieşire în afara graniţelor ţării, interpretând piese corale alături de alte coruri în Atena.

1995

  • Corul Seminarului Teologic din Dorohoi a obţinut locul I în cadrul Festivalului Judeţean al Colindei, ediţia a-IV-a, 17 decembrie 1995, Dorohoi.

Citatul zilei

Informează-te

Logo_Portal_Doxologia_MMB

Logo_Basilica

Logo_Trinitas_TV

Logo_Radio_Trinitas

Logo_Ziarul_Lumina

Arhivă articole

februarie 2023
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728